Ştiri

Cîmpeanu: Pe 13 septembrie, toată lumea va veni la şcoală cu prezenţă fizică

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că speră ca în toamnă să nu mai existe un val patru al pandemiei de COVID-19, iar în data de 13 septembrie toţi elevii şi cadrele didactice să revină la şcoală cu prezenţă fizică.

Totodată, ministrul a precizat că 127.000 de elevi s-au vaccinat, dintre care 10.000 au vârsta cuprinsă între 12-15 ani. ”Cu toţii sperăm asta (revenirea fizică la şcoală în toamnă – n.r.) avem sub 0,2 la mie rată de infectare, deci este o situaţie foarte bună din punct de vedere epidemiologic. Avem peste 4 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă.

Avem în sistemul de educaţie 60% din personal care s-a vaccinat şi sperăm cu toţii că nu vom avea un al patrulea val. Sigur că pe 13 septembrie, toată lumea va veni la şcoală cu prezenţă fizică”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi24.

Ministrul Educaţiei a adăugat că profesorii s-au vaccinat în număr mare. ”Profesorii sunt cea mai mare categorie socio-profesională care s-a vaccinat”, a mai precizat ministrul.

În ceea ce priveşte vaccinarea elevilor, aproape 10.000 de copii de 12 – 15 ani deja s-au vaccinat. ”La categoria de vârstă 12-15 ani avem aproape 10.000 astăzi, dintr-un total de 829.000 de elevi cu vârsta de 12-15 ani. Totalul celor care au vârsta de 16 – 19 ani este de 820.000. 127.000 s-au vaccinat, deci aproape 15 la sută sunt vaccinaţi dintre elevii de 16-19 ani. Vor fi mai mulţi, deci e un motiv de optimism pentru reluarea şcolii cu prezenţă fizică”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Cât despre profesorii încă nevaccinaţi, ministrul Educaţiei este de părere că aceştia se vor vaccina până în toamnă. ”Sunt profesori cu contraindicaţii medicale. Cealaltă categorie sunt convins că se vor convinge să se vaccineze”, a mai afirmat ministrul.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies