Ştiri

Certificate false care atestă un test ”negativ” de COVID-19, vândute cu 30-40 de euro la Promachonas

Documente false care certifică un test negativ cu COVID-19 erau vândute marţi la punctul de trecerea frontierei din Bulgaria în Grecia Promachonas, cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei măsuri care prevede obligativitatea acestor documente, la miezul nopţii de marţi spre miercuri, scrie presa greacă.

Postul de televiziune Meha TV dezvăluie într-un reportaj că inspecţii în zona de frontieră au scos la lumină ”noi afaceri” constând în vânzarea unor certificate false turiştilor care vor să treacă frontiera în Grecia.

Mai mulți turiști au cumpărat certificate COVID-19 false

Potrivit postului, unii turişti ar fi cumpărat certificate false şi le-ar fi prezentat autorităţilor elene, pentru a evita testarea la Promachonas, o plasare în izolare pe o perioadă de 24-36 de ore sau o plasare în carantină pe o perioadă de 14 zile, într-un hotel special, în cazul în care testul se dovedeşte pozitiv.

Aceste certificate false atestă că deţinătorul a fost testat ”negativ” cu COVID-19.

Un certificat fals costă între 30 şi 40 de euro.

Potrivit televiziunii, persoane care deţin astfel de certificate – ce nu au fost emise de către laboratoare acreditate – schimbă numele şi alte date esenţiale şi le vând celor care vor să intre în Grecia.

Autorităţile elene sunt la curent cu aceste certificate false şi intenţionează să efectueze teste aleatorii turiştilor, la frontieră.

NewMoney

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

9 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

9 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

10 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

11 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

12 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

13 ore ago

Acest website folosește cookies