Fapt Divers

Ce salariu are Carmen Iohannis? Din ce îşi câştigă banii soţia preşedintelui Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a încasat 1.275 de lei din drepturi de autor de la editura Curtea Veche, iar soţia sa a moştenit anul acesta un apartament de 67 de metri pătraţi în Sibiu, conform celei mai recente declaraţii de avere depuse de către preşedinte.

Pe lângă cele două apartamente şi trei case pe care preşedintele le avea deja, în declaraţia de avere înregistrată în 11 iunie, apare încă un apartament, cu suprafaţa de 67 de metri pătraţi, în Sibiu, moştenit de Carmen Iohannis în 2020.

Ce salariu are Carmen Iohannis

În anul fiscal precedent, preşedintele a încasat din salarii suma de 179.7345 de lei, iar soţia sa a obţinut ca profesor la Colegiul ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu suma de 43.450 de lei, adică aproximativ 3.620 de lei pe lună.

Klaus Iohannis a încasat şi drepturi de autor în valoare de 1.275 de lei de la editura Curtea Veche, unde i-au apărut de-a lungul timpului trei volume – ”Pas cu pas”, ”Primul pas” şi ”EU.RO- Un dialog deschis despre Europa”, în limbile română şi engleză. Lansarea cărţii despre UE a avut loc în 2019, iar promovarea a coincis cu campania electorală pentru europarlamentare.

FOTO: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies