Ştiri

Care sunt prioritățile strategice ale mediului de afaceri

Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR), organizație care reunește cei mai importanți investitori români și străini, și-a revizuit prioritățile pe termen scurt. 

Printre acestea se numără transperența decizională și predictibilitatea în elaborarea politicilor publice. CDR încurajează statul să se concentreze pe investiții strategice pentru țară și mecanisme care să le încurajeze.

Punctual, mediul de afaceri solicită autorităților:

  • menținerea cotei unice de impozitare;
  • acoperirea deficitului de forță de muncă prin măsuri care să scadă migrația talentelor și a oamenilor capabili de muncă, să atragă în țară românii din diaspora și să deschidă piața muncii către cetățenii non-UE;
  • reducerea vitezei cu care cresc salariile și contribuțiile sociale, astfel încât să fie armonizate cu câștigurile în productivitatea muncii;
  • operaționalizarea unui sistem de învățământ dual conectat la nevoile angajatorilor;
  • îmbunătățirea sistemului de sănătate;
  • simplificarea procedurilor administrative;
  • modernizarea ANAF, ca parte integrantă din proiectul cu Banca Mondială;
  • progres real în dezvoltarea infrastructurii, prin fonduri europene și în parteneriate public-privat funcționale; investițiile în infrastructură, alături de cele în educație, pot asigura o dezvoltare unitară a României și vor crea premisele ca mediul de afaceri să poată susține, în mod real, creșterea salariului minim pe economie și în zonele mai puțin dezvoltate;
  • reformarea sectorului public, mai ales în contextul aplicării legii salarizării unitare;
  • implementarea consolidării fiscale pentru impozitul pe profit.

Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) va fi coordonată în perioada iulie-decembrie 2017 de către Dragoș Petrescu, vicepreședinte al Romanian Business Leaders.

CDR este formată din reprezentanți ai investitorilor români și străini în România și este condusă de un Consiliu Director format din președinții și vicepreședinții a șase asociații de business – Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerț Americană în România, (AmCham), Camera de Comerț Franceză în România (CCIFER), Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) și Romanian Business Leaders (RBL) –, care coordonează prin rotație activitatea coaliției.

Alexandra Pele

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies