Ştiri

Siveco, amendată cu 1,3 milioane de euro pentru trucarea unei licitații

Consiliul Concurenţei a sancţionat Siveco și Intrarom cu o amendată în valoare de 1,75 de milioane de euro pentru trucarea unei proceduri de achiziție publică organizată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) în anul 2008, anunță instituția.

Contractul în cauză viza atribuirea acordului-cadru pentru servicii de extindere și dezvoltare a sistemului informatică, în valoare de 12 milioane de euro (fără TVA).

Intrarom a primit o amendă în valoare de 2,1 milioane de lei, iar Siveco România peste 5,8 milioane de lei. Investigația a fost declanșatăpe baza unor informaţii furnizate de Curtea de Conturi a României.

În cadrul investigaţiei, Consiliul Concurenţei a obținut dovezi privind înțelegerea dintre cele două companii, respectiv Intrarom S.A. să participe doar formal pentru a asigura numărul de participanţi la licitaţie, fără însă a concura în mod real cu Siveco România S.A..

În cadrul procedurilor de achiziţie publică, scopul fiecărei companii trebuie să fie acela de a câştiga în condiţii normale de concurenţă, consumatorul final beneficiind, astfel, de produse şi servicii calitative la preţuri cât mai avantajoase.

În ceea ce priveşte celelalte două companii participante la licitație, IBM România S.R.L. şi Teamnet International S.A., investigaţia nu a condus la descoperirea unor dovezi suficiente privind încălcarea Legii Concurenţei care să justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni de către Consiliul Concurenţei.


FOTO: Mediafax

Alexandra Pele

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.

Recent Posts

Garanti BBVA a înregistat în 2023 cel mai mare profit de când este pe piața din România

Garanti BBVA România a înregistrat în 2023 un profit net de 177 milioane lei și…

13 minute ago

Înmatriculările de autoturisme verzi au crescut cu 46,8%, în aprilie

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România, pe parcursul luni aprilie 2024, cu 33,2%…

o oră ago

Carea a fost cea mai mare despăgubire achitată în baza asigurărilor de locuințe

Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut de către o companie Membră UNSAR, în baza…

2 ore ago

Jumătate din fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Care sunt consecințele și cum pot fi prevenite?

Frauda, corupția, spălarea de bani, comportamente anticoncurențiale sau lipsa protecției datelor sunt doar câteva dintre…

2 ore ago

One United Properties înregistrează un profit brut de 183,8 milioane de lei, în primele trei luni ale anului 2024

One United Properties înregistrează o cifră de afaceri consolidată de 419 milioane de lei în…

2 ore ago

Ce trebuie să știi atunci când vrei să-ți schimbi ochelarii de vedere? (P)

Alegerea unei noi perechi de ochelari de vedere poate fi o decizie importantă în viața…

2 ore ago

Acest website folosește cookies