Ştiri

BNR: Avuția românilor a crescut doar pe hârtie. Cu câți bani mai rămân oamenii după plata cheltuielilor curente și a taxelor

Guvernul condus de Viorica Dăncilă s-a lăudat tot mai des înainte de alegeri că a ridicat nivelul de trai al românilor prin majorarea salariilor și pensiilor. Datele prezentate de INS arată însă că aproape 90% din veniturile lunare ale românilor se duc pe cheltuieli curente și taxe.

Potrivit Institutului Național de Statistică, venitul mediu lunar al unei gospodării din România a crescut, în 2018 faţă de anul anterior, cu 25%, până la 4.251 lei (914 euro). În același timp, cheltuielile totale ale populaţiei, au ajuns în aceeași perioadă la 3.667 lei lunar pe gospodărie (1.407 lei pe persoană), adică 86,2% din nivelul veniturilor totale.

Pe ce se duc banii românilor? Tot INS arată că principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de populație sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

O pondere extrem de mică din veniturile românilor, de doar 0,5% este direcționată către investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni.

În același timp, vice-guvernatorul BNR, Liviu Voinea, spune că avuția populației a crescut doar pe hârie și prezintă date care arată că locuințele românilor par mai valoroase în acest moment, pentru că s-au scumpit, potrivit stirileprotv.ro.

Avuţia netă a populaţiei a avut o creştere nominală de 58%, sau reală de 38%, dar mare parte din această creştere este datorată creşterii preţului din activele imobiliare, deci este o creştere pe hârtie”, spune acesta.

Prețul apartamentelor a fost umflat artificial și în urma devalorizării leului în raport cu euro și dolarul, cauzată de celebra Ordonanță 114, în condițiile în care majoritatea imobiliarelor sunt listate în euro.


Foto: Guliver/Getty Images

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies