Ştiri

Autoritățile au anunțat când va fi deschisă plaja lărgită de la Mamaia

Recepţia plajei care s-a realizat prin procesul de înnisipare (Lotul 2 – Mamaia, n.r.) va avea loc la jumătatea sezonului turistic estival, a anunţat, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia unei vizite efectuată în judeţul Constanţa.

„(…) am avut discuţii despre plaja care s-a realizat prin acest proces de înnisipare. Am discutat inclusiv despre modul în care plaja va fi administrată în sezonul 2021. Este o lucrare nefinalizată. Din punct de vedere juridic recepţia nu a avut încă loc. Vom ajunge la faza de recepţie unde în mijlocul sezonului turistic, lucru care necesită o atitudine constructivă din partea tuturor factorilor implicaţi, atât din partea companiei care are alocată această investiţie, cât şi din partea ABADL (Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, n.r.), ministerului, „Apele Române”, Primărie, Consiliul Judeţean şi Prefectură. În această perioadă, administrarea plajei se face de către constructor, până la recepţie, de „Apele Române”, ABADL, după recepţie. Cred că este o ocazie unică şi pentru minister, şi pentru „Apele Române”, dar mai ales pentru autorităţile locale din Constanţa să fie un nou început pentru tot ce înseamnă turism la Marea Neagră şi să reuşim să deschidem o altă etapă de dezvoltare turistică în Constanţa. Pentru acest lucru, după finalizarea lucrărilor, recepţia şi intabularea noii porţiuni de plajă, Ministerul Mediului împreună cu „Apele Române” vom lansa un concurs internaţional de soluţii de urbanism şi arhitectură pentru amenajarea acestei porţiuni. Va fi nevoie de un nou Plan Urbanistic Zonal pentru amenajarea acestei suprafeţe imense”, a spus demnitarul.

La sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) preciza, pe pagina de Facebook a instituţiei, că Litoralul românesc va avea, la începutul verii, aproape 53 de hectare de plajă nouă, pe o lungime de 6.950 de metri liniari.

Pe data de 5 martie, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) a anunţat că restricţia privind accesul navelor şi exploatarea fundului Mării Negre în perimetrul destinat extragerii nisipului pentru lărgirea plajei din staţiunea Mamaia a fost anulată, după două săptămâni de la impunerea acesteia, printr-o adresă emisă de Direcţia Hidrografică Maritimă.

Lotul 2 – Mamaia face parte din proiectul „Reducerea eroziunii costiere, faza II (2014-2020)”, implementat de ABADL prin Administraţia Naţională „Apele Române” şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, însemnând lucrări de reducere a eroziunii costiere pentru 11 sectoare: stăvilarele Edighiol/Periboina, Mamaia, Tomis-Cazino, Agigea, Eforie, Costineşti, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia – Venus – Aurora, Mangalia – Saturn, 2 Mai.

Proiectul are valoarea de peste 3,8 miliarde de lei, din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile eligibile obţinute prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, iar restul de 15% reprezintă cofinanţare de la bugetul de stat. Durata de implementare a proiectului este 2015 – 2023.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies