Ştiri

Asociația Energia Inteligentă: Criza COVID-19 va genera falimente printre furnizorii de gaze. Consumatorii casnici, vulnerabili

Zeci de furnizori de gaze naturale riscă falimentul în condițiile în care clienții lor nu vor să mai plătească hidrocarburile consumate și denunță unilateral contractele, pe fondul decretării stării de urgență de către președintele Klaus Iohannis, în contextul pandemiei COVID-19. În același timp, criza economică le va genera consumatorilor casnici de gaze naturale o vulnerabilitate tot mai mare, pe fondul concedierilor și al tăierilor de salarii ce se prefigurează, chiar dacă prețul gazelor este posibil să scadă în vara lui 2020. Acestea sunt principele concluzii ale unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă, pe baza datelor centralizate din piață în perioada 16-18 martie 2020.

”Decretarea Stării de Urgență de către președintele Klaus Iohannis a adus și primele atitudini pe piața de gaze. Din câte știm la ora actuală, zeci de furnizori și consumatori și-au notificat furnizorii lor de gaze privind sistarea oricărei plăți pentru gazele consumate și stoparea livrării de hidrocarburi pentru perioada următoare”, a explicat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

”Potrivit datelor din piață, mai mult de 20% din furnizorii de gaze vor dispărea în situația în care fluxul financiar se blochează pentru o perioadă mai mare de 90 de zile”, a completat președintele Asociației Energia Inteligentă.

Asociația le cere participanților la piață să analizeze cât se poate de calm situația creată și să intre în negociere pentru determinarea unui Preț Corect la Gaze, care să fie win-win atât pentru consumator, cât și pentru furnizor.

”Le recomandăm tuturor consumatorilor industriali să deschidă canale de dialog cu furnizorii lor pentru a discuta clauzele contractului de furnizare gaze astfel încât acesta să fie win-win și să asigure continuitatea subzistenței ambilor parteneri. Furnizorii trebuie să continue să furnizeze și să încaseze contravaloarea gazelor, consumatorii – să beneficieze de un Preț Corect la Gaze și să aibă o perioadă de timp suficient de lungă de plată astfel încât să-și închidă cash-flow-ul de funcționare”, a mai spus Dumitru Chisăliță.

Din analiza realizată de asociație reiese că dacă micii furnizori vor intra în faliment, lipsa lor din piață va fi suplinită de marii furnizori, producători și de importatori, care vor avea capacitatea de a prelua furnizarea, dar cu limitarea nivelului concurenței din piață și, implicit, cu o posibilă creștere a prețurilor pe termen lung. Potrivit analizei citate, vor fi afectați și producătorii și operatorii din piața de gaze naturale, care, din cauza reducerii activității unor întreprinderi – tendință ce se conturează în prezent – vor întârzia în realizarea unor lucrări de mentenanță sau investiții, fapt ce poate influența capacitățile de producție, transport și distribuție pe termen mediu.

”Afectarea cererii de produse la nivelul consumatorilor (cu excepția produselor alimentare, a medicamentelor și a materialelor medicale), spectrul insolvențelor și falimentelor vor determina concedieri și reduceri ale salariilor. Mai departe, creșterea șomajului, scăderea puterii de cumpărare, a cererii, devalorizarea monedei naționale, repatrierea unui număr mare de români plecați în străinătate sunt aspecte ce vor afecta în primul rând zona consumatorilor casnici (cei care se găsesc la sfârșitul lanțului valoric) și astfel România se va confrunta cu o creștere a numărului clienților vulnerabili din piața de gaze naturale,” a mai explicat președintele Asociației Energia Inteligentă.

Potrivit asociației, în acest context, autoritățile ar trebui să gândească măsuri suplimentare de protecție socială.

Asociația Energia Inteligentă reunește profesioniști din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, care militează pentru un preț corect al gazelor naturale și pentru creșterea transparenței în piața de energie din România. Misiunea asociației este de a contribui la o mai bună informare a consumatorilor de gaze și de energie din țara noastră.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

9 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

10 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

11 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

12 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

12 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

14 ore ago

Acest website folosește cookies