Ştiri

Ambasada SUA la Kiev le cere americanilor să părăsească de urgenţă Ucraina. Când ar putea avea loc o invazie militară a Rusiei

Ambasada Statelor Unite la Kiev le-a cerut miercuri cetăţenilor americani să se pregătească imediat de plecare din Ucraina, transmite Reuters.

Misiunea diplomatică americană apreciază că situaţia securităţii din Ucraina este „imprevizibilă din cauza ameninţării crescute a unei acţiuni militare a Rusiei”. Situaţia „se poate deteriora foarte rapid”, arată site-ul de internet al ambasadei https://bit.ly/3H932eH, potrivit sursei citate de Agerpres.

O incursiune militară rusească, aşteptată până la jumătatea lui februarie

Între timp, Statele Unite se aşteaptă în continuare ca Rusia să facă ”uz de forţa militară” împotriva Ucrainei, într-un fel sau altul, ”poate până la jumătatea lui februarie”, după cum a estimat adjuncta secretarului de Stat american Wendy Sherman, care dă asigurări că nu ştie dacă preşedintele rus Vladimir Putin a luat ”decizia defintivă” de a trece la ofensivă, relatează AFP.

Totul arată că preşedintele rus Vladimir Putin va face uz de forţa militară la un moment dat, poate de acum şi până la mijlocul lui februarie”, a declarat ea. Însă Wendy Sherman dă asigurări că nu ştie dacă Putin a luat ”decizia definitivă” de a trece la ofensivă împotriva Ucrainei.

Eu nu ştiu ce se întâmpllă în capul preşedintelui (rus Vladimir) Putin. Există doar o persoană care ştie şi aceasta este preşedintele Putin însuşi”, a declarat ea într-o intervenţie virtuală la Yalta European Strategy, un forum de reflecţie pe tema ”viitorului european al Ucrainei”. ”Cred că inclusiv oamenii din jurul lui nu ştiu ce va face până la urmă”, apreciază Wendy Sherman, potrivit sursei citate de News.ro.

Putin, aşteptat la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing

Numărul doi al diplomaţiei americane a declarat, de asemenea, că Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă de la Beijing, care încep la începutul lui februarie cu o ceremonie de deschidere la care urmează să participe preşedintele rus Vladimir Putin, ar putea avea ”un impact asupra calendarului şi reflecţiei” acestuia.

”Noi ştim, toţi, că Jocurile Olimpice încep la 4 februarie cu ceremonia de deschidere, iar preşedintele Putin se va afla acolo. Eu cred că probabil preşedintele Xi Jinping nu ar fi entuziasmat dacă Putin alege acel moment să invadeze Ucraina”, a declarat Wendy Sherman.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies