Ştiri

Al doilea val al pandemie COVID loveşte în plin. 400.000 de infectări, raportate în ultimele 24 de ore

Peste 400.000 noi cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate la nivel mondial pentru ziua de joi, stabilind un nou record, potrivit unei numărători realizate vineri de jurnaliştii de la AFP pe baza bilanţurilor zilnice anunţate de autorităţile sanitare naţionale.

În total, au fost confirmate 404.758 de noi infectări cu noul coronavirus şi 6.086 de decese asociate maladiei COVID-19. Această creştere a numărului de cazuri raportate în lume poate fi explicată doar parţial prin creşterea numărului de teste realizate în comparaţie cu perioada primului val al pandemiei, înregistrat în intervalul martie-aprilie la nivel global.

În Europa, dar şi în Statele Unite şi Canada, numărul cazurilor detectate a crescut foarte mult în ultima săptămână, cu 44%, respectiv 17% în raport cu săptămâna precedentă, transmite Agerpres. Astfel, pe continentul european numărul maximal de cazuri recenzate de la debutul pandemiei a fost atins chiar joi: peste 150.000 noi cazuri.

Mai multe ţări de pe continentul european consideră că au intrat în al doilea val al epidemiei. Numărul deceselor înregistrate rămâne însă departe de nivelurile atinse în aprilie (peste 4.000 de decese zilnice erau recenzate în acea perioadă, în medie). După o încetinire constatată în această vară (mai puţin de 400 de decese zilnice, în iulie), media zilnică a deceselor din Europa a depăşit din nou săptămâna trecută pragul de 1.000.

În Statele Unite, unde numărul cazurilor anunţate a scăzut în septembrie, după un vârf înregistrat la jumătatea lunii iulie, infectările cu SARS-CoV-2 au crescut din nou, cu o medie de peste 50.000 de cazuri noi zilnice raportate în ultimele şapte zile şi cu un maxim de peste 70.000 care a fost atins joi.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

8 ore ago

Acest website folosește cookies