Ştiri

Agențiile de turism cer TVA de 9% pentru a aduce mai ușor vizitatori străini

Ministrul Turismului Mircea Titus Dobre va transmite, luni, Ministerului Finanțelor o cerere prin care Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) pentru agențiile de turism să fie redusă de la 19% la 9%, ca în cazul industriilor hoteliere și de alimentație publică.

Cererea Ministerului Turismului urmează să fie prezentată Comisiei Europene, astfel încât autoritățile să poată declanșa procedurile pentru reducerea TVA-ului la 9%.

„Deocamdată, funcționăm pe o legislație foarte veche. Domeniul turismului a fost plimbat dintr-o parte în alta, fără a avea o strategie clară”, a declarat, pentru NewMoney, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre.

Reprezentanții agențiilor de turism susțin că reducerea TVA la 9% ar putea motiva mai multe companii să facă servicii de incoming, adică să aducă turiști străini.

„Din cele circa 2.500 de agenții de turism certificate, doar 40 fac incoming”, spune președintele ANAT, Alin Burcea.

Documentul privind reducerea TVA, care va fi trimis oficialilor de la Bruxelles, va fi transmis apoi către autoritățile române, care pot lua o decizie în cel mult 30 de zile, în cazul în care Comisia Europeană își dă acordul în acest sens.

 


FOTO: Mediafax

Florel Manu

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies