Ştiri

Adrian Severin, condamnat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, în aceeaşi lojă la Ateneu cu premierul Dăncilă, preşedintele Iohannis şi preşedintele CE

Fostul europarlamentar Adrian Severin, condamnat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a stat joi seară, la ceremonia preluării oficiale a preşedinţiei Consiliului UE desfăşurată la Ateneu, în spatele premierului Viorica Dăncilă şi al preşedintelui Consiliului European Donald Tusk, scrie News.ro.

În aceeaşi lojă se mai aflau preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker, preşedintele Klaus Iohannis şi Patriarhul Daniel.

Adrian Severin a fost condamnat definitiv, în 16 noiembrie 2016, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de luare de mită şi trafic de influenţă, respectiv pentru că, în perioada decembrie 2010 – martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la ”Sunday Times” de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

La momentul investigaţiei jurnalistice, trei europarlamentari – Adrian Severin, fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler şi fostul ministru austriac de Interne Ernst Strasser – ar fi acceptat „să-şi vândă serviciile” unor jurnalişti ai ziarului „The Sunday Times”, care pretindeau că se ocupă cu acţiuni de lobby.

Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul „ajutorului” pentru adoptarea unor amendamente.

Severin a fost eliberat condiţionat în 28 februarie 2018 după ce a executat un an şi trei luni din pedeapsa de patru ani de închisoare.


Foto: Facebook

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies