Ştiri

Vremea schimbă foaia! ANM: De vineri temperaturile încep să scadă

Temperaturile încep să scadă de vineri, 4 noiembrie, iar până la sfârşitul acestei luni vom reveni la un regim termic firesc a declarat joi, directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu. Potrivit acesteia, maximele la sfârșitul lunii noiembrie probabil nu vor mai depăşi 15 grade Celsius.

”Am înregistrat ieri foarte multe recorduri la nivelul ţării, mai ales în partea de sud a teritoriului. De mâine însă temperaturile încep să scadă. Vom reveni până la sfârşitul acestei luni la un regim termic firesc, ceea ce înseamnă maxime care probabil spre sfârşitul lunii nu vor mai depăşi 15 grade Celsius. Sigur, şi temperaturile minime este de aşteptat să scadă treptat”, a declarat joi, în cadrul conferinţei Focus Energetic, directoarea executivă al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu.

Mai îngrijorător este semnalul precipitaţiilor, deoarece a plouat destul de puţin în ultimele săptămâni, a spus aceasta, potrivit News.ro. ”Nici pentru următoarele săptămâni din noiembrie nu aşteptăm cantităţi importante (de precipitaţii, n.r.). Per ansamblu, luna noiembrie ar putea fi ar putea fi una deficitară (…) Precipitaţiile, oricum, în timpul iernii, climatologic vorbind, nu sunt foarte abundente”, a spus ea, vorbind de o medie de 30-40 de litri pe metrul pătrat în fiecare din lunile de iarnă.

Semne de iarnă autentică în luna decembrie

Reprezentantul ANM nu exclude însă varianta unor episoade mai severe, cu ninsori abundente, temperaturi scăzute. ”Pentru luna decembrie deja nu este ieşit din comun să apară temperaturi minime în cursul nopţii de sub minus -10 grade. Iar un ianuarie normal înseamnă cea mai rece lună din an care poate aduce şi evenimente severe, de genul viscolelor. Acestea nu sunt excluse din niciuna din lunile de iarnă”, a mai spus Florinela Georgescu.

Este puţin probabil să avem episoade severe în luna noiembrie, judecând după prognoza următoarelor patru săptămâni. ”Ultimii ani ne-au arătat că nu este exclus ca manifestările de iarnă să se extindă, să mai apară şi în luna martie”, a precizat ea.

Forma precipitaţiilor va fi determinată de regimul temperaturilor. ”Este destul de posibil, ca şi iarna trecută, ca stratul de zăpadă cel mai consistent să îl avem în zona de munte, dar cred că vom putea vorbi de acest strat mai consistent mai degrabă din luna ianuarie încolo”, a mai spus Florinela Georgescu.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies