Ştiri

Coronavirusul misterios alimentează scenarii și teorii ale conspirației

Comisia Națională de Sănătate din China a anunțat miercuri dimineață că 132 persoane au decedat în urma epidemiei cu noul coronavirus, iar alte 1.459 de cazuri au fost confirmate, astfel că numărul total a ajuns la 5.974.

Însă, noul virus din China înspăimântă întreaga omenire și dă naștere multor teorii ale conspirației. Mulți cred că nu este o coincidență faptul că a apărut în Wuhan. În oraș se află un institut în care cercetătorii chinezi studiază cele mai periculoase și contagioase boli.

Laboratorul a fost construit în cadrul Institutului de Virusologie din Wuhan și inaugurat în 2017 ca o unitate de cercetare la cele mai înalte standarde științifice și de securitate. A fost prilej de mare laudă internațională pentru autoritățile chineze care l-au promovat ca o extraordinară realizare a comunității științifice.

Chen Zhu – fost ministru al Sănătății declara recent, potrivit Digi24: Acest laborator este o platformă esențială pentru cercetarea și dezvoltarea proiectelor ce țin de bolile foarte contagioase și infecțioase. E primul astfel de laborator construit în China”.
Dar pentru restul lumii, locul a devenit rapid un motiv de îngrijorare. „Unii oameni de știință din afara Chinei se tem de posibile contaminări cu agenți patogeni, dar și de apariția unei amenințări biologice în cadrul tensiunilor geopolitice deja existente dintre China și alte națiuni”, scria publicația științifică Nature în 2017. Și China nu avea cel mai bun istoric la capitolul măsuri de siguranță. 

Virusul SARS, spre exemplu, a scăpat de mai multe ori din instalațiile de izolare din Beijing, atrăgea atenția aceeași revistă. Venea să mai calmeze temerile informația că laboratorul fusese proiectat și clădit cu sprijin din partea Franței. În plus, o parte din personal fusese la instruire într-o unitate similară din Lyon.

Yuan Zhiming – expert: Laboratorul e ca o cutie închisă ermetic. Nu iese nimic de acolo. Trebuie să ne asigurăm că avem condiții de presiune negativă în interior, astfel încât să prevenim orice scurgere de substanțe.

Sunt însă tot mai mulți cei care se întreabă dacă ceva a reușit totuși să evadeze din laboratorul ultrasecurizat. Se află la 30 de kilometri distanță de piața de pește, locul de unde a pornit infecția cu noul tip de coronavirus.

Oameni de știință chinezi care lucrează în străinătate atrăgeau atenția încă din luna decembrie că sunt prea multe coincidențe.

Scenariu apocaliptic cu mii de decese

Epidemia declanşată de noul tip de coronavirus apărut în China, 2019-nCoV va cauza cel puţin câteva zeci de mii de îmbolnăviri şi va dura mai multe luni, în cel mai bun caz, estimează experţi în epidemiologie, bazându-se pe primele date disponibile, scrie AFP.

„Cel mai bun dintre scenarii ar fi ca ea să continue primăvara, vara, şi apoi să înceteze”, a declarat David Fisman, profesor la Universitatea din Toronto, autorul unui buletin publicat de Societatea internaţională pentru boli infecţioase.

„Nu se va opri săptămâna viitoare sau luna viitoare”, a declarat Alessandro Vespignani, profesor la universitatea americană Northeastern, coordonatorul unui grup de cercetători care publică analize în timp real despre această epidemie. „Nu vă hazardaţi dacă spuneţi că ea va mai dura ceva vreme”, a adăugat el.

De altfel, specialistul crede că numărul real de cazuri în China, inclusiv cele nedetectate, depăşeşte 40.000 în prezent. „E uşor să vedem această cifră dublându-se sau triplându-se, şi asta doar în oraşul Wuhan”, a spus profesorul Vespignani. „Dacă şi alte oraşe mari sunt afectate, cifrele vor creşte foarte mult”.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies