Ştiri

Viorica Dăncilă: Am scos ţara din noroaie cu ajutorul programelor de dezvoltare locală

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală, a fost scoasă ţara din noroaie şi că din cele aproape 12.700 de investiţii, peste 10.000 au fost în mediul rural, scrie News.ro.

Dăncilă a afirmat, luni, la întrunirea Asociaţiei Comunelor din România, că este nevoie de politici coerente şi adaptate spaţiului comun european şi că trebuie găsite împreună.

„Avem nevoie de politici unitare coerente, adaptate spaţiului comun european şi pentru aceasta trebuie să găsim împreună soluţiile necesare pentru dezvoltarea comunităţilor pe care cu onoare le reprezentaţi. Anul trecut am participat în premieră la acest eveniment şi am prezentat principalele obiective pe care atât eu, cât şi Guvernul pe care îl conduc dorim să le îndeplinim cu privire la susţinerea autorităţilor locale, în special cele din mediul rural şi astfel permiteţi-mi să vă prezint o scurtă informare cu privire la realizările noastre din anul 2018. Succesul programului PNDL 1, introdus de ministrul Dezvoltării din acea vreme, domnul preşedinte Liviu Dragnea, mi-a dat certitudinea ca acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL, programul de care depind şansele de dezvoltare a multor comunităţi. Cu ajutorul acestor programe am scos ţara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic”, a spus Viorica Dăncilă.

Ea a precizat că peste 70 la sută din finanţarea din PNDL 1 şi din PNDL 2 a fost direcţionată către comune.

„Aşa cum ştiţi, peste 70% din finanţarea atât din PNDL 1, cât şi din PNDL 2 a fost direcţionată către comune, demonstrând astfel că modernizarea satului românesc nu mai e doar la nivel declarativ, ci avem proiecte concrete puse în practică. Astfel din 12.681 obiective de investiţii, în mediul rural sunt finanţate 10.387 în valoare de 34,25 miliarde lei. Printre investiţiile în mediul rural avem 2.689 sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, 1.776 unităţi de învăţământ, din care 880 de creşe şi grădiniţe şi 3.948 drumuri, poduri şi podeţ”, a explicat premierul.

Viorica Dăncilă a fost prezentă luni, la întrunirea Asociaţiei Comunelor din România.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies