Autor: Carmen Constantin
Un startup autohton plănuiește să–și dubleze numărul de unități, adică să ajungă la 200, până la finalul anului 2020. Aceasta, în timp ce mari companii (Nestle, Rieker) se retrag din România din cauza impredictibilității fiscale, dar mai ales pentru că a devenit atât de greu să găsească forța de muncă.
Acest articol a apărut în numărul 60 (4 – 17 martie 2019) al revistei NewMoney
Cu peste 100 de cafenele deschise în 16 orașe, 5 to go este cel mai mare lanț de profil din Europa de Est. Cifra de afaceri a crescut anul trecut la peste 5,5 milioane de euro, dublu față de anul anterior. Cele mai multe dintre cafenele sunt, de fapt, francize ale conceptului dezvoltat de Radu Savopol și de Lucian Bădilă. Și nu vor să se oprească aici. Urmează extinderea „afară“. „Pentru început, în Anglia, iar ulterior ne vom concentra și către alte țări. Obiectivul de business este de dezvoltare pe piața internațională, să devenim parte din viața și preferințele consumatorilor și din alte țări“, precizează Radu Savopol.
Un business în continuă extindere presupune însă mulți oameni noi. Cum reușește brandul românesc acolo unde alții s-au dat bătuți? „Atrage tineri, datorită conceptului cool și fresh“, spune Radu Savopol.
DINTR-UN CENTRU DE PLASAMENT. La 25 de ani, Violeta Pocovnicu este unul dintre acești tineri pasionați de cafea care au trecut din spatele tejghelei în postura de a avea pe mână mai multe cafenele. E barista cu experiență, dar și cu ambiții, chiar dacă viața nu i-a dat inițial prea multe șanse.
„Am fost instituționalizată de la naștere, într-un centru de plasament. La primul meu job, la altă companie, toți au avut o mică respingere la-nceput, în ceea ce mă privește. Încrederea nu e sută la sută din prima. Te lovești inevitabil de prejudecăți. Două-trei luni mai târziu, eram privită ca un om de care nu mai puteau să se lipsească.“
Și în cazul 5 to go, Violeta este unul dintre „oamenii promovați din interiorul rețelei“, după cum se exprimă compania. „Foști barista care au dovedit că sunt pasionați și implicați au ajuns astăzi traineri sau manageri operaționali. Acesta este unul dintre avantaje la noi, cei care se angajează beneficiază de un plan de dezvoltare, li se oferă o perspectivă în carieră, în dezvoltarea profesională și personală“, explică Radu Savopol filosofia companiei.
DESENE ÎN CAFEA. Pentru Violeta, absolventă a unui liceu de muzică, făcutul cafelei e aproape artă. „O latură e desenatul în cafea, alta e cultura cafelei sau crearea de concepte și de noi băuturi, pe bază de cafea ori fresh.“
Desenele în cafea i-au adus clienți și mulțumire. „Nu am făcut niciun curs, dar am rupt internetul uitându-mă la ce fac alții. Iar acum pot face tot felul de animale, 3D-uri, dar asta nu s-ar fi întâmplat dacă nu eram aici, unde am primit acceptul șefilor să îmi încerc mâna. Când îi văd pe oameni că zâmbesc, sunt cea mai fericită.“ Și sute de oameni se întorc în fiecare zi în cafenea ca să-i guste desenele.
Violeta și prietena ei, Petruța, fostă colegă de centru de plasament, sunt exemple fericite de destine recuperate prin pasiunea pentru cafea. 5 to go are în plan un fel de școală pentru copiii proveniți din medii defavorizate, în colaborare cu organizațiile neguvernamentale specializate. „Îi ajutăm pe copii, dacă vor să vină să lucreze la noi sunt bine-veniți, îi învățăm meserie. Chiar acum am în pregătire două fete pe care le cunosc de când eram mică. Vor lucra în noua cafenea din Strada Doamnei“, precizează Violeta.
Oameni care au un start în viață mult mai favorabil se dovedesc a fi mai dificili uneori. „Nu doar că nu e ușor să găsești angajați noi. Și când reușești să recrutezi, e greu să-i schimbi pe cei care s-au obișnuit să lase timpul să treacă fără să facă mare lucru și care-i lasă pe ceilalți să muncească pentru ei. E greu să schimbi mentalitatea, dar e important și cum livrezi mesajul. Dacă ești optimist, și nu o spui ca pe un reproș, primesc altfel ce le spui“, zâmbește Violeta.
Pentru Corina Diaconu, managing director la ABC Human Capital, povestea de succes de la 5 to go nu e tocmai o surpriză. „Sunt convinsă că fiecare antreprenor își identifică propriile soluții și că tinerii reprezintă, fără dubiu, viitorul. Este posibil ca aceia veniți din centrele de plasament să aibă un grad de motivație suplimentar față de cei care nu au avut asemenea experiențe și că buna lor relație cu un angajator să fie cea care va genera rezultate foarte bune.“
Expertul în recrutare mai spune că în condițiile de criză de pe piața muncii „orice metodă nouă de recrutare poate fi o soluție și nu neapărat pentru că dă rezultate excelente, ci pentru că, de multe ori, nu există alte variante, așa cum se întâmplă în cazul muncitorilor «importați» din alte părți ale lumii“.
AVANTAJE PENTRU ANGAJAȚI. Radu Savopol subliniază avantajele pe care le au tinerii săi angajați. „Oferim bonusuri de performanță angajaților noștri, o serie de reduceri la diferite cumpărături, asigurări medicale, încercăm să menținem cât mai apropiată legătura cu ei. Lucrăm la un program prin care beneficiile să fie extinse și prin care să le dovedim că implicarea lor e cu adevărat apreciată. Dincolo de business în sine, ne dorim ca angajații noștri să fie mulțumiți și bucuroși cu ceea ce fac.“
Cofondatorul 5 to go și-ar mai dori ca statul, dacă nu-i ajută neapărat pe antreprenori, măcar să nu-i încurce cu schimbări bruște de legislație. Așa cum s-a întâmplat cu OUG 114, supranumită „Ordonanța lăcomiei“.
„Orice astfel de măsuri își prezintă efectele asupra mediului de afaceri, indiferent de domeniul de activitate. Efectele OUG 114 pun presiune asupra antreprenorilor și bugetelor, prin creșterea costurilor. Pentru orice investitor, predictibilitatea fiscală este factorul-cheie în derularea și dezvoltarea afacerilor“, spune sec Radu Savopol.
La toate aceste probleme se adaugă dificultatea de a găsi oameni dornici să muncească. O greutate pe care rețeaua de cafenele o împarte cu peste 80% din companiile din România, potrivit unui studiu Manpower de la sfârșitul anului trecut.
Tocmai de aceea, recrutorii sunt obligați să fie din ce în ce mai creativi. „Vedem zilnic anunțuri de recrutare originale, uneori amuzante chiar. Metodele clasice (anunțuri pe site-urile specializate) rămân o soluție pentru posturile fără o specializare prea mare sau pentru companiile care nu externalizează procesele. Direct search-ul și networking-ul sunt însă instrumentele utilizate de specialiști pentru proiecte de recrutare nișate și cu un grad mare de dificultate“, dezvăluie Corina Diaconu.
La cafenea, tot acest limbaj specializat se traduce prin metode cunoscute de când e comerțul: întrebi printre cunoștințe cine vrea un job greu, dar care aduce satisfacții. Ori dai anunț pe Facebook sau pe Instagram, acolo unde te urmăresc prietenii din viața reală, explică Violeta.
MAI MULTE PRODUSE. În ciuda tuturor greutăților, planurile 5 to go pentru 2019 sunt extrem de ambițioase. „Ne propunem să dezvoltăm gama de produse care va ajuta la creșterea valorii pe fiecare bon fiscal.“ Anul trecut, au apărut în meniu siropurile Private Label, precum și gama Coffee For Home. Ambele idei au succes în rândul clienților, potrivit lui Radu Savopol.
„Vrem să creăm noi concepte de locații“, precizează Savopol. Un exemplu ar fi cele două noi „Coffee studio by 5 to go“ din București, unde sunt mai multe produse, inclusiv cafea specială, de „origini“, cum spun cunoscătorii. Toate, amenajate de Radu Savopol, cafegiul care a fost la universitate ca să se facă designer.
Și pentru Violeta, cu silueta ei minionă, vocea gravă și zâmbetul adolescentin, viitorul are aromă de cafea. „Mi-am propus să devin trainer și apoi să-mi deschid propria cafenea. În cel mult trei ani. Nu exagerez. Sunt ambițioasă, dar și realistă. Vreau să am și o listă de băuturi proprii. Din recombinări am ajuns la rezultate spectaculoase, vizual și gustativ.“
Și ca să sublinieze cât de serioasă este rezoluția, adaugă: „Anul trecut, mi-am propus să iau Barista anului și am reușit“.
Mâna de lucru, pasăre tot mai rară
România este una dintre țările din Uniunea Europeană cu cele mai scăzute rate ale șomajului: 3,8%, la finele anului trecut. Media europeană era de 6,6%.
FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney
MAGGI lansează un nou portofoliu de produse inspirate de aromele diverse și tentante ale bucătăriei…
În contextul discuțiilor investitorilor despre evoluția standardului emergent al tokenului BRC-20 pe rețeaua Bitcoin, se…
Bolt lansează și în Brașov serviciul Bolt Food prin intermediul căreia utilizatorii pot comanda mâncare…
Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare…
A început Superbet Rapid & Blitz Varșovia, prima etapă a ediției 2024 a Grand Chess…
Biroul Electoral Central informează că vineri începe campania electorală pentru alegerile din data de 9…
Acest website folosește cookies