„Am analizat măsurile privind carantina zonală şi am solicitat o analiză INSP privind evoluţia epidemiei în oraşele şi municipiile carantine. Datele arată că începând cu 20 noiembrie se observă o tendinţă de scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2. Acest lucru se reflectă în numărul de cazuri săptămânale, cât şi în media zilnică a numărului de cazuri şi a ratei de pozitivare a probelor”, a declarat preşedintele, care a prezentat grafice care indică evoluţia îmbolnăvirilor.
”Sunt date concrete care dovedesc că măsurile luate de autorităţi au fost corecte şi populaţia a respectat acest măsuri, ceea ce ne oferă o doză de optimism. Măsurile rămân în vigoare, orice relaxare prematură periclitează rezultatele obţinute.
De ce este nevoie de carantinarea în localități? Reduce mobilitatea. Se vede pe grafic că de când începe carantinarea, la o săptămână, începe să scadă numărul de cazuri. Asta se remarcă la Sibiu și Baia Mare”, a afirmat preşedintele.
Fără carantină în Capitală
Klaus Iohannis a anunțat, de la Palatul Cotroceni, că Bucureștiul nu este în pericolul de a fi carantinat, deși rata de infectare a ajuns de 6,62 la mie.
”Carantinarea se poate lua în considerare local când punctajul devine foarte mare. Am întrebat unde stăm și, pentur București, încă nu s-a ajuns din fericire la un număr de puncte care face probabilă carantinarea. Acum, despre București nu se discută carantinarea”, a explicat Klaus Iohannis.
Iohannis se declară pro-vaccinare
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că este ”pentru vaccinare” şi, dacă se consiceră că exemplul său ar putea încuraja vaccinarea anti-COVID se va vaccina în momentul în care va exista un vaccin.
El a fost întrebat în conferinţa de presă dacă se va vaccina public pentru a da un exemplu, în momentul în care va exista un vaccin anti-COVID şi a afirmat: ”Dacă se crede că asta ar ajuta, da, cu plăcere. Cum să nu? Nu am nicio problemă cu asta”.
Şeful statului a precizat că este ”pentru vaccinare”. ”Eu sunt pentru vaccinare dacă asta a fost o întrebare indirectă. Personal, sunt pentru vaccinare”, a mai declarat Iohannis.