Ştiri

VIDEO Au trecut 54 de ani de la cel mai controversat asasinat din istorie. De ce nu va fi aflat adevărul

22 noiembrie 1963, ora 12.30. Trei focuri de armă succesive se aud în Piața Dealey din orașul Dallas, statul Texas. Ținta armei a fost președintele Statelor Unite, John F. Kennedy, care în urma atentatului și-a pierdut viața.

Kennedy și soția lui, Jacqueline, traversau cu o limizină decapotabilă centrul orașului Dallas, împreună cu guvernatorul statului Texas și soția acestuia. Mulțimea prezentă pe traseu îl aclama pe președinte. Cu doar câteva momente înaintea incidentului, soția guvernatorului îi spunea lui Kennedy cât de popular este în Dallas.

La 12.30, au urmat cele trei focuri de armă. Primul și-a ratat ținta, toată lumea crezând că sunetul a fost provocat de o petardă. Al doilea l-a nimerit pe președinte în spate și a iesit prin gât, după care l-a lovit și pe guvernator. A treia lovitură a fost fatală. Kennedy a fost împușcat în cap. A fost transportat de urgență la spital, dar medicii nu au mai putut face nimic și l-au declarat mort, o jumătate de oră mai târziu.

La scurt timp după incident, poliția l-a reținut pe Lee Harvey Oswald, fiind considerat autorul atentatului. Oficial, el a fost considerat autorul asasinatului, însă adevărul nu a fost cunoscut pentru că Oswald a fost și el împușcat, două zile mai târziu de la atentat, pe 24 noiembrie. El a fost împușcat, în timp ce era scos din arestul poliției, de Jack Ruby, proprietar al unui club de noapte, eveniment care a fost surprins în transmisiune directă.

Asasinarea lui J. F. Kenedy a generat mai multe teorii ale conspirației decât orice alt asasinat, chiar dacă președintele american a fost împușcat chiar sub ochii unei asistențe condsiderabile. Mai mult, la 40 de ani de la asasinatul din Dallas, mai multe dosare au fost desecretizate, însă nu toate. Inițial, rezultatul oficial al anchetei a fost că Lee Harvey Oswald ar fi acționat de unul singur. Multe din teoriile conspirațiilor s-au învârtit în jurul asasinului, cunoscut fiind faptul că Oswald a fost pușcaș marin în Forțele Navale SUA, a dezertat și a fugit în URSS în octombrie 1959. A trăit în Uniunea Sovietică până în iunie 1962, când s-a întors în Statele Unite.

În perioada în care Oswald era fugit în Uniunea Sovietică, a avut loc și Criza Rachetelor din Cuba, unul din cele mai tensionate momente ale Războiului Rece, conflict ce putea să se transforme în Al Treilea Război Mondial. Pe seama acestor asemănări s-au făcut mai multe speculații, însă, cu toate că o parte a dosarelor au fost desecretizate, adevărul este departe de a fi cunoscut.

 


FOTO: Wikipedia.org

Florel Manu

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies