Ştiri

Victorie a Opoziției: Moțiunea de cenzură nu va mai fi votată sâmbătă

Şedinţa Camerelor reunite în care urma să fie citită moţiunea de cenzură, depusă de opoziţie împotriva Cabinetului Dăncilă, a fost suspendată, după ce ordinea de zi care stabilea citirea moţiunii miercuri şi vot sâmbătă a fost respinsă.

Moțiunea de cenzură va fi votată joia viitoare, a anunțat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Ciolacu a precizat că toți liderii de grup au stabilit de comun acord că mâine la ora 10.00 va fi citită moțiunea, iar joia viitoare va fi votată.

Consfințirea deciziei se va face într-o ședință a Birourilor Permanente Reunite care va avea loc în scurt timp.

Marcel Ciolacu a declarat din nou că „matematic, PSD nu mai are majoritate”.

Deputatul liberal Raluca Turcan a cerut ca votul să aibă loc luni, nu sâmbătă, iar preşedintele de şedinţă a refuzat să supună la vot cererea, supunând la vot ordinea de zi iniţială. După suspendarea şedinţei, preşedintele Camerei Marcel Ciolacu a declarat că în aceste condiţii votul nu mai poate avea loc sâmbătă.

”Acum s-a terminat, nu mai este posibil acum, trebuie constituţional trei zile”, a afirmat Ciolacu.

Întrebat dacă respingerea ordinii de zi a fost primul pas pentru ca guvernul să plece acasa, preşedintele Camerei a răspuns: ”Nu. Asta a fost un vot pe ordinea de zi. Guvernul va pleca când va trece moţiunea de cenzură”.

El a reafirmat că ”încă nu trece moţiunea”.

Ordinea de zi conform căreia miercuri la ora 15:00 urma să fie citită moţiunea în plenul Camerelor a fost respinsă, fiind înregistrate 194 de voturi ”împotrivă”, 181 ”pentru”, iar 3 parlamentari nu au votat.

După vot, şedinţa a fost închisă.

Raluca Turcan a cerut ca votul să aibă loc luni, nu sâmbătă. Ea şi-a prezentat argumentele, printre care şi cutuma parlamentară.

”Plenul reunit poate decide modificarea programului de lucru. Sunt trei argumente. Unul ţine de cutumă, unul ţine de respectarea sensului regulamentului comun, unul ţine de forma şi textul regulamentului comun. Ceea ce dumneavoastră doriţi să faceţi prin propunerea ca moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă să fie votată într-o zi de sâmbătă este doar semnalul unui abuz, aşa cum ne-aţi obişnuit în mandatul de preşedinte al Camerei Deputaţilor al lui Liviu Dragnea. Este un semnal de slăbiciune pentru că este puţin probabil să îşi imagineze cineva de bună credinţă că brusc grupul PSD a fost apucat de un drag şi un dor de muncă în condiţiile în care premierul a fost o săptămână în străinătate, în condiţiile în care a bătut vântul în Parlamentul României doar doar nu veţi ajunge să fiţi în situaţia de a primi un vot de neîncredere pentru un guvern care nu mai are legitimitate. Vă solicit aşadar supunerea la vot a acestei propuneri de modificare a programului de lucru”, a spus Turcan.


Sursa: News.ro

FOTO: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

7 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

8 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

8 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

9 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

10 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

13 ore ago

Acest website folosește cookies