Categories: Ştiri

Vast Resources atrage o investiție de 10 milioane de dolari pentru extinderea în România

Compania minieră Vast Resources, cu sediul în Marea Britanie, va atrage o investiție de zece milioane de dolari pentru extinderea operațiunilor din România.

Investiția va fi realizată în două etape, cu valori de opt milioane de dolari, respectiv două milioane de dolari, a anunțat Vast Resources, fără să precizeze numele investitorului.

“Fondurile atrase sunt destinate cheltuielilor de capital și necesarului de capital de lucru, în special pentru operațiunile din România”, arată compania britanică.

În urma majorării de capital, noul investitor va ajunge să dețină 29% din acțiunile Vast Resources.

Anul trecut, Vast Resources a investit 5,5 milioane de dolari în cele două mine pe care le exploatează în România – Mănăila (Suceava) și Băița Plai (Bihor).


Sursa foto: Mediafax

Emil Popescu

Emil are o experiență de peste 15 ani în presa economică, din care 13 la agenția Mediafax. Pentru NewMoney scrie pe domenii precum energie, industrie și auto.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies