Ştiri

USR îl acuză pe ministrul Rafila că dă „pe șest” 21 de milioane de euro pentru Organizația Mondială a Sănătăţii (OMS)

USR îl acuză, miercuri, pe ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, că a semnat un contract pentru consultanţă, de 21 de milioane de euro, cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), organizaţie din al cărei Consiliu Executiv a făcut parte până în anul 2021.

”Luni la rând, reprezentanţii PSD au reclamat, cu maximă vehemenţă, costurile de consultanţă din PNRR, deşi era evident că statul român nu are experţi în construirea de spitale mari şi în digitalizarea Sănătăţii. Ajuns la putere, ipocrit ca întotdeauna, PSD nu a folosit experţii pe care îi tot invoca prin studiourile tv. În schimb, ministrul Alexandru Rafila a semnat un contract pentru consultanţă, de 21 de milioane de euro, cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), organizaţie din al cărei Consiliu Executiv a făcut parte până în anul 2021”, spune USR în comunicat.

„În luna mai, pe şest, ca hoţul, cel care se visează preşedintele României, fost şef la OMS, a înaintat un memorandum către Guvernul României prin care a cerut ca OMS să facă consultanţă, inclusiv pentru partea de digitalizare din atât de hulitul de către PSD program pe Sănătate numit PNRR. Memorandumul cu OMS a fost semnat, în mare secret, de Guvernul României în luna iunie! Unde este problema? Suma uriaşă: 21 de milioane de euro. Bani direcţionaţi discreţionar, pentru asistenţă tehnică (consultanţă), către organizaţia unde Alexandru Rafila a avut rol executiv până în anul 2021! Voi face sesizare la Agenţia Naţională de Integritate şi la DNA cu privire la acest grav conflict de interese în care se află actualul ministru PSD al Sănătăţii”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Potrivit Memorandumului, banii pentru consultanţă urmează să fie împărţiţi astfel:

– 5,38 milioane de euro pentru digitalizare

– 14,1 milioane de euro pentru servicii de sănătate şi resurse umane

– 1,7 milioane de euro pentru gestionare fonduri publice din sănătate

USR precizează că, ”în condiţiile în care suma prevăzută în PNRR pentru asistenţă tehnică la Management servicii sănătate este considerabil mai mică decât suma pe care a semnat ministrul Rafila, este neclar de unde au rezultat cele 21 de milioane de euro, cum este neclar şi dacă OMS a livrat deocamdată ceva care să justifice virarea unei primei tranşe de bani”.

”Clar, însă, este rolul pe care l-a avut Alexandru Rafila la OMS. Din 2014 până în 2018, a fost reprezentantul României la OMS, iar din 2018 până în 2021, a fost membru în Comitetul permanent al Biroului Regional al OMS pentru Europa şi membru în boardul executiv al OMS”, se mai arată în document.

„Cine din Guvernul României a aprobat golănia lui Rafila cu OMS? În ordinea numerelor de pe tricou, conform semnăturilor de pe memorandum: premierul Nicolae Ciucă, vicepremierul Sorin Grindeanu, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, şi geniul Justiţiei din România, Cătălin Predoiu. Ca primarul a semnat şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Iată cum, în linişte deplină, aşa cum îi place preşedintelui Iohannis, ministrul Rafila a dat un tun de 21 de milioane de euro consultanţă pe PNRR către prietenii de la OMS”, mai precizează deputatul USR Emanuel Ungureanu.

În orice moment, pesedistul Alexandru Rafila poate să renunţe la acest contract de consultanţă şi banii vor rămâne economii la buget, mai spune USR.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies