Ştiri

Uniunea Europeană aprobă aderarea Croației la zona euro la 1 ianuarie 2023

Croaţia urmează să devină – la 1 ianuarie 2023 – al 20-lea stat membru al zonei euro, după intrarea în ultima etapă a punerii în circulaţie a monedei euro în această ţară, anunţă Consiliul European într-un comunicat.

Rata conversiei urmează să fie de 7,53450 kune un euro, precizează Consiliul European.

”Adoptarea euro nu este o cursă, ci o decizie politică responsabilă”, aprecază, citat în comunicat, ministrul ceh al Finaţelor, Zbynek Stanjura, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Euroene (UE) după Franţa.

În vederea unei aderări la zona euro, un stat este necesar să îndeplinească anumite criterii economice, inclusiv o stabilitate a preţurilor, un nivel al inflaţiei medii care să nu depălească puternic nivelul inflaţiei în celelalte state membre, un deficit şi o datorie sub control şi alte criterii juridice, precizează Consiliul.

La jumătatea lui iunie, candidatura Croaţiei a fost susţintă de către Eurogrup, care a deschis astfel calea unei aderări oficiale la începutul lui 2023.

Aceasta este prima extindere a zonei euro după aderarea Lituaniei, în 2015, şi a Letoniei, în 2014.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies