Ştiri

Unde s-a adăpostit miliardarul Richard Branson de uraganul Irma, care a lovit insula privată pe care se afla

Richard Branson, fondatorul Virgin Grup, un conglomerat britanic cu afaceri în industrii care variază de la media, la turism sau sănătate, s-a adăpostit în pivnița casei sale, în momentul în care uraganul Irma a lovit insula Necker, unde se afla alături de echipa sa.

Branson ocupă locul 324 în topul celor mai bogați oameni din lume, cu o avere de aproximativ cinci miliarde de dolari, conform Forbes, care mai menționează că acesta a achiziționat insula Necker pentru 180.000 de dolari în urmă cu patru decenii.

Richard Branson (dreapta), în siguranță, în timpul uraganului FOTO: Wikipedia

 

Înainte ca uraganul Irma să își facă apariția, în seara de miercuri, Branson povestește că vremea a fost extrem de capricioasă. Vântul bătea puternic și ploua torențial. Deși situația putea deveni critică în orice moment din cauza condițiilor meteo, Branson a postat pe rețelele de socializare poze cu oameni zâmbitori care stăteau într-o cameră plină cu rucsaci, pături și mobiler improvizat. În ciuda furtunii ce avea să vină aceștia erau calmi și optimiști, reieșea din postarea sa pe contul de Twitter. Ulterior, acesta a publicat o fotografie care îl înfățișa la o masă jucând zaruri.

Timp de câteva ore, Branson nu a mai avut niciun fel de activitate pe conturile de Twitter și Instagram. Nu a existat niciun update cu privire la situația lor, ceea ce a stârnit îngrijorare.

Deși insula Necker a suferit daune foarte mari și a resimțit din plin mânia uraganului, toată lumea a fost în siguranță.

„Am stat și am dormit cu toții în două camere. Nu am mai avut parte de o asemenea experiență de când eram copil. Poate sună ciudat, dar consider că a fost un privilegiu să experimentăm consecințele unui uragan devastator împreună cu un grup foarte amuzant de tineri”, a povestit miliardarul pe blogul său.

Uraganul Irma, evaluat în categoria 5 de Centrul Național al Uraganelor din Statele Unite 

Centrul Național al Uraganelor din Statele Unite a încadrat uraganul Irma în categoria 5, având capacitatea să pună în pericol vieți umane. Uraganele din această categorie aduc cu ele furtuni devastatoare, vânturi puternice și inundații.

Știrile despre insulele prin care a trecut Irma ilustrează dezastrul lăsat în urmă de furtuni. Oficialii din Franța au declarat că cel puțin opt persoane au murit pe teritoriile insulelor franceze Sf. Martin și Sf. Bartolomeu, în timp ce oficialii guvernamentali din Barbuda menționează că aceasta „abia a rămas locuibilă”.

 


FOTO: Wikipedia.org

Ruxandra Popinciuc

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies