Fapt Divers

Un parapantist Greenpeace s-a încurcat în cablurile „păianjenului” de pe Allianz Arena. Mai mulți spectatori au fost răniți – VIDEO

Un incident care ar fi putut deveni tragic s-a petrecut, marţi, înaintea meciului Germania – Franţa de la EURO 2020 . Un parapantist motorizat, militant al organizaţiei Greenpeace, a vrut să aterizeze pe terenul de joc, cu un mesaj împotriva arderii combustibililor fosili.

Însă el s-a încurcat în cablul camerei TV care survolează terenul (spidercam) şi a pierdut controlul parapantei, trecând razant pe lângă o tribună, unde a rănit câţiva spectatori, înainte de a se prăbuşi pe teren. Potrivit UEFA, mai mulţi fani au ajuns la spital după acest incident „nesăbuit şi periculos”.

L’Equipe scrie că două persoane au fost rănite, una la cap şi alte la umăr, în apropierea băncii de rezere a francezilor.

Parapantistul, de asemenea rănit, a fost reţinut de autorităţile germane.

Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a povestit după meci că s-a lovit de banca de rezerve încercând să se adăpostească.

„Am crezut că este ceva planificat dinainte. A fost aproape de tragedie, nu s-a întâmplat departe. Cu Guy (n.r. – Stephan, secundul său), ne-am refugiat sub bancă, am o mică umflătură pentru că am lovit partea superioară a băncii de rezerve, dar nu este nimic. Ce pot să că zic? Că asta nu trebuie să se întâmple. Trebuie să punem lucrurile în perspectivă, este totuşi fotbal şi cred că ar trebui să avem o mică reţinere în tot ceea ce putem spune sau face”, a spus Deschamps.

„Condamnăm această acţiune. Nu putem accepta acest lucru. Astfel de lucruri nu se pot întâmpla. Ar fi putut fi mai rau. Federaţia condamnă această acţiune”, a declarat şi selecţionerul german, Joachim Low.

„Ne cerem scuze sincer celor două persoane rănite şi fanilor şi jucătorilor în acelaşi timp”, a precizat organizaţia Greenpeace. Protestatarul avea o paraşută cu mesajele „KICK OUT OIL!” (n.r. – de renunţare la petrol) şi „Greenpeace” imprimiate pe ea.

Reprezentanţii Greenpeace au explicat că o minge uşoară trebuia să fie aruncată cu un mesaj pentru producătorul german de automobile Volkswagen, dar scenariul a căzut după ce paraşuta a fost prinsă în cablul camerei.

„Parapantistul trebuia să treacă peste stadion şi să lase o minge uşoară să plutească pe teren cu un mesaj de protest faţă de sponsorul EURO 2020 Volkswagen. Îi solicităm să stabilească o dată-limită pentru producţia de automobile cu motor cu ardere internă care dăunează climatului şi să treacă mai repede la vehiculele electrice. Dificultăţi tehnice l-au obligat pe pilot să aterizeze de urgenţă pe stadion”, a precizat Greenpeace, potrivit mirror.co.uk.

Campioana mondială en titre, Franţa, a învins selecţionata Germaniei, scor 1-0, marţi seară, la Munchen, într-un meci din Grupa F a Campionatului European.

Golul a fost marcat de germanul Hummels, în minutul 20, în propria poartă.

Francezii au avut două goluri anulate pentru ofsaid, în minutele 66 şi 85.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Începe HERBARIUM FESTIVAL 2024 la Therme București (P)

Therme București, cel mai mare centru de wellness din Europa, lider în promovarea wellbeing-ului și…

19 minute ago

Eviden deschide primul centru de cloud și securitate cibernetică din România

Eviden, parte a grupului Atos, lider în domeniul digital, cloud, big data și securitate, anunță…

28 de minute ago

Produsele din categoria Fashion, în top 3 achiziții realizate în România cu plata amânată Buy Now, Pay Later

Introdusă în România în urmă cu aproape patru ani de către Mokka, liderul în furnizarea…

30 de minute ago

Pe ce loc se află România în clasamentul celor mai atrăgătoare țări pentru cei care vor să lucreze în străinătate

România se află pe locul al 89-lea în topul celor mai atrăgătoare destinații de relocare…

32 de minute ago

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

16 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

16 ore ago

Acest website folosește cookies