Ştiri

Un dezvoltator care a ridicat mii de apartamente în Brașov: Astăzi nu mai este dificil să vinzi locuințe, ci să le construiești

Antreprenoarea Daniela Kasper, care a dezvoltat câteva mii de apartamente în Brașov și care acum ridică în parteneriat cu francezii de la Immochan un proiect rezidențial pe fosta platformă Tractorul, spune că cererea pentru locuințe a crescut constant în ultima perioadă, însă în același timp procesul de construire a acestora devine din ce în ce mai dificil, în contextul în care costurile cu manopera și cu unele materiale de construcții au crescut.

”Nu e dificil să vinzi (locuințe – n.red.) în ziua de azi, ci să construiești la calitate, la volum, la timp. (…) Sunt elemente al căror preț a crescut cu 30-50%, spre exemplul fier-betonul, dar în același timp și manopera s-a scumpit. Salariile au crescut foarte mult, muncitorii câștigă între 3.000 și 4.000 de lei pe lună. Dacă vorbim de muncitori calificați, aceștia pot ajunge și la 1.500 de euro (aproape 7.000 de lei – n.red.) pe lună”, spune Daniela Kasper.

Proiectul rezidențial pe care Daniela Kasper îl dezvoltă lângă mallul Coresi  Shopping Resort din Brașov, alături de Immochan, va include 3.000 de locuințe. În acest moment, se află în diferite stadii de construcție 26 de blocuri cu circa 1.400 de apartamente, iar din acestea, 98% au fost deja vândute, în contextul în care procesul de vânzare a început în ianuarie anul trecut, potrivit reprezentanților Immochan.

Pe șantierul rezidențial de la Coresi se află în prezent 600 de muncitori, fiind subcontractate între 30 și 40 de firme pentru realizarea blocurilor.

Daniela Kasper a mai construit alături de omul de afaceri Simon Maurer proiectul rezidențial Avantgarden 1 din Brașov. De asemenea, femeia de afaceri a mai construit Avantgarden 2 și Avantgarden Tractorul, în timp ce Maurer a dezvoltat Avantgarden 3.

În total, Daniela Kasper a ridicat mai bine de 2.000 de apartamente în orașul de sub Tâmpa.

”România are resurse puține și migrează foarte multe în Europa, unde există același apetit imobiliar. Noi nu am produs nici până acum mână de lucru calificată în construcții, am produs academicieni, ingineri. Educăm copiii în direcția meseriilor de birou, n-am produs meserii de șantier”, a mai spus Daniela Kasper, care a adăugat că fenomenul importului de forță de muncă în construcții ar urma să se accentueze în perioada următoare. Momentan, pe șantierul de la Tractorul se lucrează doar cu muncitori români.


Sursă foto: NewMoney

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Ţările UE au decis ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au căzut de acord de principiu ca veniturile rezultate din activele ruseşti…

4 ore ago

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48…

4 ore ago

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

6 ore ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

6 ore ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

7 ore ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

7 ore ago

Acest website folosește cookies