Ştiri

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48 – 49 % din PIB, susţinând că în acelaşi timp se înregistrează şi cel mai mare procent din PIB alocat investiţiilor din istoria României.

Răspunzând unei întrebări privind nivelul datoriei publice din acest an, prim-ministrul a afirmat că guvernarea PSD de până în 2019 a lăsat datoria publică la 36%, iar guvernul condus de liberalul Florin Cîţu a împrumutat circa 200 de miliarde lei, ratele pentru acest credit fiind mai mici la început.

Şeful Guvernului, atac la fostul premier Cîţu

„Păi vă spun eu, de la guvernarea domnului Cîţu, fiindcă până a guvernat PSD-ul, acea ‘ciumă roşie’, a lăsat datoria publică la 36%. A venit domnul Cîţu, care a dus datoria publică, a făcut împrumuturi de 200 de miliarde de lei, repet, 200 de miliarde de lei. Normal, şi eu am credit la bancă, şi dumneavoastră, primele rate ţi le pui mici când trebuie să dai bani, corect?

Adică, dacă-ţi cumperi o locuinţă, te gândeşti că nu ţi-e suficientă locuinţa pe care o cumperi, trebuie să o şi mobilezi, trebuie să-i pui şi yală şi atunci îţi spui ‘ratele mai mari după trei – patru ani’, aşa a făcut şi domnul Cîţu. A făcut 200 de miliarde datorii, a venit domnul Orban, pe urmă a venit, cu toate că n-au câştigat alegerile şi niciunde în lume nu se întâmplă ca partidul care a câştigat alegerile să nu fie desemnat să aibă propunerea de prim-ministru, s-a făcut o coaliţie de dreapta care a funcţionat cred că vreo opt luni de zile, până când cunoaştem toţi situaţia la care s-a ajuns”, a spus Marcel Ciolacu.

Cei mai mulţi bani alocaţi pentru investiţii din istoria ţării

El a subliniat că sumele alocate anul acesta investiţiilor sunt cele mai mari din istoria României şi că Guvernul are „un plan integrat” în acest sens. „În decursul acestui an, (…) datoria publică va ajunge la 48-49%. A fost un vârf de plăţi şi este normal. Ce e cel mai important este că în primele trei luni noi avem cel mai mare ca şi procent din PIB pentru investiţii din istoria României, avem 7,2%, aproximativ 100 de miliarde, cam jumătate din cât a împrumutat Cîţu.

Până la primele trei luni avem investiţii deja decontate, făcute plăţile de către statul român, unele pe fonduri europene, unele din bugetul de stat, de 30 de miliarde. Niciodată în istoria în României, dacă o ţinem în ritmul acesta (…) părerea mea că vom închide anul cu 9%. Adevărat, întâi există un delay, întâi cheltui banii şi pe urmă începi să-i colectezi, ţi se întorc înapoi prin taxe şi impozit.

„N-o să stopez nicio investiţie în România”

Noi, în acest moment, pe acest trimestru, am riscat acest lucru şi eu n-o să stopez nicio investiţie în România şi vedeţi oriunde vă uitaţi, în orice comună, în orice municipiu, veţi vedea investiţii şi mai ales pe infrastructura mare şi s-a creat un delay, fiindcă întâi cheltui foarte mult, pe urmă îmi vin, mi se întorc banii din taxe şi impozit.

Am făcut un pic de ordine, sper ca domnul ministru (al Finanţelor n.red.) să-mi vină şi cu reorganizarea ANAF-ului, cu alte cuvinte, cu toate că am lungit răspunsul, chiar avem un plan şi chiar toţi, indiferent de culoarea politică, toţi colegii din Guvernul României ne înţelegem şi am înţeles că trebuie să avem un plan integrat”, a mai afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Şeful Guvernului efectuează miercuri o vizită în judeţul Buzău, ocazie cu care a vizitat şi mai multe obiective cu investiţii realizate prin fonduri europene.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

3 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

3 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

3 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

3 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

3 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies