Ştiri

UE propune deschiderea graniţelor pentru 14 ţări „sigure” în contextul pandemiei COVID

Consiliul Uniunii Europene a adoptat marţi o recomandare privind ridicarea graduală a restricţiilor asupra călătoriilor non-esenţiale dinspre ţări terţe, fiind elaborată o listă de 14 state din care vor fi permise călătoriile către blocul comunitar începând de la 1 iulie.

Ţările „sigure” sunt Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia şi Uruguay, a anunţat Consiliul UE, transmite B1TV.

Potrivit site-ului consilium.europa.eu, restricţiile de călătoriile ar trebui să fie ridicate pentru aceste 14 ţări terţe, lista urmând să fie reanalizată şi, dacă va fi cazul, actualizată la fiecare 15 zile. În plus, China va fi inclusă pe lista respectivă dacă Beijingul va aplica un regim de reciprocitate în cazul călătorilor dinspre Uniunea Europeană.
În spiritul acestei recomandări a Consiliului, rezidenţii din Andorra, Monaco, San Marino şi Vatican ar trebui să fie trataţi ca rezidenţi ai UE.

Criteriile pentru determinarea ţărilor terţe pentru care actualele restricţii de călătorie trebuie să fie ridicate acoperă în particular situaţia epidemiologică şi măsurile de izolare, inclusiv distanţarea fizică, precum şi considerente de natură economică şi socială. Ele sunt aplicate în mod cumulativ.

Pentru ţările unde continuă să se aplice restricţii de călătorie, ar trebui să fie exceptate următoarele categorii:
– cetăţenii UE şi membrii familiilor lor;
– rezidenţii în UE cu viză de lungă durată şi membrii familiilor lor;
– călătorii cu funcţii esenţiale, aşa cum au fost listaţi în recomandare.

Ţările asociate Schengen (Islanda, Lichtenstein, Norvegia şi Elveţia) fac, de asemenea, obiectul acestei recomandări a Consiliului UE.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies