Ştiri

Cum să faci bani jucându-te pe calculator. Ubisoft a mărit salariile pentru Game Testeri

Ubisoft, unul dintre liderii în industria divertismentului, anunță majorarea salariului pentru poziția de entry-level Game Tester, acesta ridicându-se în prezent la 2.390 de lei, plus tichete de masă.

În acest moment, departamentul de Quality Control include 1.000 de angajați: specialiști, dar și pasionați de gaming aflați la începutul carierei, atrași de oportunitățile reale de creștere profesională în cadrul Ubisoft București.

“Ubisoft continuă să reprezinte o rampă de lansare pentru cei care își doresc o carieră în industrie, asumându-și activ rolul de mentor care suplinește lipsa unei specializări universitare dedicate dezvoltării jocurilor video. Procesul de recrutare implică, pe lângă bifarea cerințelor obligatorii de cunoaștere a limbii engleze și suitei Microsoft Office, identificarea acelor candidați cu o bază solidă de soft skills, pe care să construim fundația tehnică de cunoștințe în domeniu. Ne implicăm activ în pregătirea tinerilor și vom continua să le oferim cele mai bune condiții pentru a se dezvolta profesional într-un mediu dinamic, specific industriei noastre,” declară declară Grigoriada Stroe, HR & Operations Director Ubisoft România, Serbia și Ucraina.

Citește și: România, cea mai bună piață din Europa pentru testarea jocurilor pe calculator

Angajații pe pozițiile entry-level din departamentul de testare au, de asemenea, acces la programe de training intern, unde seniorii cu experiență într-un anumit domeniu își împărtășesc cunoștințele despre pașii necesari în construirea unei cariere în industrie. Astfel, juniorii se pot orienta către departamentul de de Producţie (programare, artă, game design) sau pot avansa în cadrul aceluiași department, dar în direcția de leadership sau specializare – Compliance, Network, Specialised testing.

Mai mult, pe lângă remunerația salarială și tichete de masă, aceștia au acces la sala de fitness din sediul companiei, la jocuri, inclusiv posibilitatea de a accesa resurse de e-learning specifice industriei, precum și alte facilități care să le asigure cele mai bune condiții de dezvoltare pe plan personal și profesional. De asemenea, în funcție de vechimea în companie, angajații beneficiază de asigurări de viață și sănătate și un fond de pensie facultativă.

Imediat după angajarea în studioul Ubisoft București, game tester-ii au oportunitatea de a contribui activ la modelarea unora dintre cele mai cunoscute jocuri și francize AAA ale companiei la nivel mondial: Assassin’s Creed, Far Cry, The Division, Watchdogs, Tom Clancy’s Rainbow Six Siege, For Honor, Steep, The Crew, Skull & Bones, South Park, Raving Rabbids, Rayman, Rocksmith, dar și o serie de titluri pentru dispozitivele mobile (iOS, Android, inclusiv jocuri pentru VR).

Citește și: Învățături de la Cupa Mondială: Care este legătura dintre strategia din fotbal și modelele de dezvolatare a afacerilor

Ubisoft este unul dintre cei mai vechi angajatori din industria IT și primul din domeniul jocurilor video, având o vechime de 25 de ani în România și peste 1.700 de angajați în departamentele Producție, Quality Control și IT.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

o zi ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

o zi ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

o zi ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

o zi ago

Acest website folosește cookies