Ştiri

Uber a pierdut licenţa de operare în Londra

Uber a pierdut licenţa de a opera vehicule private în Londra, după ce autorităţile au descoperit că peste 14.000 de curse au fost efectuate de şoferi neasiguraţi. Compania consideră însă că decizia autorităţilor este greşită şi va face contestaţie, relatează The Guardian.

Autoritatea Transport for London (TfL) a anunţat că a luat decizia de a nu reînnoi licenţa companiei de ride-hailing, la sfârşitul unei perioade de probă de două luni acordată în septembrie.

Uber ar fi trebuit să rezorve problemele legate de verificarea şoferilor, asigurare şi siguranţă, dar nu a reuşit să mulţumească autorităţile din capitala britanică.

Autoritatea pentru transporturi a identificat ”un model de deficienţe” la Uber, între care nereguli care au pus în pericol pasagerii şi siguranţa acestora.

”În pofida rezolvării unora dintre probleme, TfL nu are încredere că în viitor nu vor mai apărea astfel de probleme, ceea ce a determinat-o să ajungă la concluzia că această companie nu este potrivită şi corectă”, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Uber a anunțat că va face contestație

Decizia nu va duce la dispariţia imediată a maşinilor Uber din Londra, întrucât compania va face contestaţie şi va putea să îşi continue activitatea până la o decizie definitivă.

Când TfL a respins pentru prima oară prelungirea licenţei Uber, în septembrie 2017, compania a convins judecătorii să îi acorde o licenţă pe o perioadă de 15 luni.

TfL şi Uber au realizat progrese în perioada respectivă, dar au persistat unele rezerve, inclusiv o modificare a sistemului care a permis şoferilor neautorizaţi să îşi încarce fotografiile în conturile altor şoferi. Această laculă de securitate a avut ca rezultat cel puţin 14.000 de curse efectuate de alţi şoferi decât cei aleşi de pasageri, potrivit TfL.

Ultimul caz a fost raportat în urmă cu mai puţin de trei săptămâni. Unele curse au fost efectuate de şoferi ale căror licenţe erau revocate, inclusiv un şofer care fusese penalizat pentru distribuirea de imagini indecente ale unor copii.

“Decizia TfL de a nu reînnoi licenţa Uber în Londra este extraordinară şi greşită şi vom face apel”, a declarat directorul regional al Uber, Jamie Heywood.

“În ultimii doi ani ne-am schimbat fundamental afacerile şi stabilim standardul calităţii. În numele celor 3,5 milioane de pasageri şi 45.000 de şoferi licenţiaţi care depind de Uber în Londra, vom continua să ne desfăşurăm activitatea ca de obicei şi vom face tot posibilul să colaborăm cu TfL pentru a rezolva această situaţie”, a spus Heywood.

Steve McNamara, secretarul general al Asociaţiei Şoferilor de Taxi Licenţiaţi, care reprezintă şoferii de taxiuri negre, a spus că este vorba despre siguranţa publică, iar primarul a luat decizia corectă.

”În ceea ce ne priveşte, modelul de afaceri al Uber este nereglementabil. Se bazează pe un sistem în care toată lumea face ce vrea şi inundă Londra cu vehicule. Uber nu poate garanta că maşinile sunt asigurate, sau dacă persoana care conduce o maşină este cea care ar trebui, aşa cum arată incidentele recente”, a spus McNamara.

Cu toate acestea, sindicatele au avertizat că şoferii Uber ar putea să suporte impactul deciziei. James Farrar, reprezentant al sindicatului IWGB, a spus că decizia ”va veni ca o lovitură de ciocan pentru cei 50.000 de şoferi ai săi care lucrează în condiţii precare”, care vor fi şomeri în timp ce vor trebui să facă plăţile pentru licenţa maşinii. Farrar a spus că IWGB cere o întâlnire urgentă cu primarul Londrei, Sadiq Kahn, pentru a discuta un plan de protejare a şoferilor Uber.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies