Ştiri

Turiştii care vin pe litoral în minivacanţa de Paşte se pot vaccina la Pavilionul Expoziţional, fără programare

Turiştii care vor veni pe litoral în minivacanţa de Paşte se pot vaccina la Pavilionul Expoziţional din Constanţa, fără programare, doar cu cartea de identitate, aceştia urmând să fie imunizaţi cu vaccin Pfizer. Ei pot face fie prima doză, fie rapelul, caz în care se va folosi vaccinul cu care au început imunizarea.

Prefectura Constanţa a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că turiştii au la dispoziţie două fluxuri de vaccinare.

„Turiştii care vor veni pe litoral în perioada 30.04 – 03.05 vor avea două fluxuri de vaccinare dedicate la dispoziţie în centrul din Pavilionul Expoziţional Constanţa, unde se pot imuniza împotriva SARS-CoV-2, fără o programare prealabilă, doar în baza cărţii de identitate”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că turiştii pot face rapelul sau se pot vaccina cu prima doză.

„Turiştii fie vor putea efectua rapelul (dacă se încadrează în perioada celei de-a doua doze), fie vor putea face prima doză a vaccinului, urmând ca rapelul să îl primească la un centru din judeţul de reşedinţă. Menţionăm că vaccinul folosit pentru imunizare, la prima doză, este cel dezvoltat de Pfizer – BioNTech, iar persoanele care vor efectua rapelul vor primi o doză din vaccinul cu care au început schema de imunizare”, precizează Prefectura Constanţa.

În acest moment, judeţul Constanţa are 56 de fluxuri în 16 centre de vaccinare, 34 dintre fluxuri aflându-se în cel mai mare centru regional, cel organizat în Pavilionul Expoziţional Constanţa. Aici, zilnic, se pot vaccina până la 2.800 de persoane. La momentul de faţă, în judeţul Constanţa s-au administrat 231.004 doze.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies