Ştiri

Tudorel Andrei, șeful INS: Am făcut 55 de milioane de lei economii la recensământ

Recensământul Populației și Locuințelor a intrat în etapa finală, cea a recenzării pentru intermediul recenzorilor. Aceștia vor recenza doar persoanele care nu s-au autorecenzat și pe cei cărora nu le-a fost validat chestionarul în etapa de autorecenzare.

Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică, a anunțat că autorecenzarea a adus o economie de cel puțin 55 de milioane de lei și a transmis că salariile angajaților din statistică nu se ridică la nivelul importanței pe care Institutul o are în rândul instituțiilor statului.

”Este o etapă foarte importantă, pentru că trebuie să avem exhaustivitate a recenzării. Sunt câteva județe în care avem număr insuficient de recenzori. În București, de exemplu, nu avem suficient de mulți recenzori, dar aici avem un grad de autorecenzare de 45%, ceea ce ne ușurează misiunea în partea a doua.

Recenzorii sunt pe teren pentru recunoaștere, pentru a cunoaște sectorul de recensământ și pentru a avea contact cu persoanele care urmează să fie recenzate și cu administratorii de blocuri.

Am făcut economii de 55 de milioane de lei. Deocamdată, la nivelul salarizării nu suntem la nivelul la care ar trebui să fim, în condițiile în care suntem o instituție fanion a statului român.”, a spus Tudorel Andrei, președintele INS, la TVR1. Recensământul Populației și Locuințelor se încheie pe 17 iulie.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies