Ştiri

Trei hoteluri din Bucureşti, amendate de ANPC cu 95.000 de lei

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au amendat cu 95.000 de lei hotelurile bucureştene Ambasador, Novotel şi Continental Bucureşti Nord în urma controalelor efectuate în ultimele două zile.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în cazul acestora au fost decise şi măsuri complementare amenzilor, precum oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor pentru 16 camere de la Hotel Continental Bucureşti Nord (pentru acestea fiind propusă şi închiderea temporară pentru o perioadă de până la 6 luni), 35 camere de la Hotel Ambasador şi două camere de la Hotel Novotel. Totodată, a fost dispusă oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor pentru trei agregate frigorifice de la Hotel Continental Bucureşti Nord şi Novotel.

Ce nereguli au descoperit inspectorii ANPC

Abaterile constatate de echipele de control, în spaţiile destinate alimentaţiei publice, au fost: utilizarea unor grătare şi cuptoare neigienizate corespunzător, utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale, cu grad ridicat de uzură, utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător, cu grătare cu vopsea exfoliată, urme de rugină, chedere depreciate, cu ventilatoare care prezentau depuneri de praf şi impurităţi, folosirea unor produse alimentare fără eticheta cu elemente de identificare şi caracterizare, precum şi fără data limită de consum, nerespectarea condiţiilor de temperatură pentru păstrarea unor preparate, depozitare în condiţii necorespunzătoare a unor produse alimentare şi folosirea unor materii prime cu etichete greu lizibile.

În ceea ce priveşte neregulile găsite în spaţiile de cazare, comisarii ANPC au constatat folosirea unor camere neigienizate, cu condiţii igienico-santiare precare, cu protecţii de saltea rupte, cu fire de păr, saltele şi pilote pătate, perdele arse, rugină în băi, mochetă pătată, peticită, atât în camera, cât şi pe holuri, depuneri de praf, lipsa plaselor împotriva insectelor, la ferestre şi folosirea în camere a unor mape cu informaţii incomplete pentru turişti.

Controalele Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti (CPCMB) care au vizat cele patru hoteluri au fost realizate în perioada 4-5 iulie 2022.

„Pentru a avea stele, trebuie să le meriţi şi să ştii să le păstrezi. Dacă nu poţi întreţine un hotel, nu îl mai ţine deschis, doar pentru a încasa. Iar dacă vin bani, nu uita să investeşti în propria afacere. Mă întreb: şi aici am supărat pentru că am venit în control? Şi aici există teorii ale conspiraţiei?”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, potrivit comunicatului citat.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies