Ştiri

Trei cutremure de suprafață au avut loc în zona Moldovei

Trei cutremure cu magnitudini între 2,2 și 3,1 grade pe scara Richter au avut loc în dimineața de Crăciun, în interval de doar două ore, în regiunea Moldovei, potrivit Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului

Primul cutremur a fost și cel mai puternic din seria celor trei, de 3,1 pe Richter, a avut loc la ora locală 7.05, la adâncimea de doi kilometri, iar epicentrul s-a aflat la 40 km sud de Iaşi. Un al doilea seism, cu magnotudinea de 2,2, a avut loc după o oră în aceeași zonă, dar la adâncimea de trei kilometri.

La ora 9.05 a fost înregistrat și al tgreilea seis, localizat în județul Vaslui cu o magnitudine de 2,5 grade pe scara Richter și o adâncime de trei kilometri. De la începutul anului, în România s-au înregistrat 20 de cutremure, cel mai puternic fiind de 3,8 pe Richter.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies