Ştiri

Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, arbitru în conflictul pe legile justiției

UPDATE: Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, s-a întâlnit în cursul zilei și cu parlamentarii din Comisia specială condusă de Florin Iordache, cărora le-a transmis că Europa este cu ochii pe România.

„Justiția din România este independentă. Atacurile publice la adresa Justiției creează o imagine negativă. Dacă creăm impresia că vorbim despre ceea ce vrem noi, pierdem, fie că suntem la Putere sau în Opoziţie. Cu toţii pierdem. Sunt convins că oamenii din România şi din alte ţări vor ca politicienii să discute despre locuri de muncă, asigurări sociale, educaţie, sănătate, nu doar despre reforma justiţiei, mai ales dacă impresia creată este că reforma justiţiei este făcută pentru binele propriu, nu al societăţii. Sunt destul de bine informat, mai ales în privința țării dumneavoastră. Aţi realizat atât de multe de când aţi intrat în UE. Ochii Europei sunt asupra României şi asupra acestui conflict, ceea ce nu s-a mai întâmplat de ceva vreme. Oamenii se întreabă de ce există un conflict între Parlament şi sistemul judiciar, de ce oamenii ies în stradă…”, a transmis Timermans comisiei condusă de Florin Iordache, conform digi24.ro.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Frans Timmermans, se află joi la București pentru întâlniri cu președintele Klaus Iohannis, șefii celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Justiției, Tudorel Toader, dar și cu procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

Timmermans, responsabil pentru mai buna legiferare, relații interinstituționale și statul de drept, şi Carta drepturilor fundamentale este îngrijorat de situația justiției din țara noastră după cererea de revocare a procurorului-șef, Laura Codruța Kovesi. Acesta a declarat că așteaptă explicații pe acest subiect din partea autorităților de la București.

„Voi fi informat joi despre asta. Mă voi întâlni cu ea (procurorul-şef, n.r.) şi cu ministrul Justiţiei şi le voi asculta argumentele. Dar ştiţi poziţia Comisiei. Trebuie să lăsăm independenţa judiciară să îşi facă treaba. Asta este cel mai bine pentru toate statele membre”, a declarat miercuri Frans Timmermans, pentru Calea Europeana.

Nu este prima dată când Frans Timmermans își exprimă preocuparea cu privire la independența justiției din țara noastră. În urmă cu o lună, acesta a făcut o declarație comună, alături de președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, în  care avertiza asupra efectelor provocate de modificarea codului penal.

„Urmărim cu îngrijorare evoluţiile recente din România. Independenţa sistemului judiciar românesc şi capacitatea sa de a combate în mod eficace corupţia constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene”, au transmis Juncker şi Timmermans într-o declaraţie din urmă cu o lună, publicată pe site-ul CE.

Vizita intervine după ce, marți, CSM a dat aviz negativ la solicitarea lui Tudorel Toader de a o revoca din funcție pe Laura Codruța Kovesi. De altfel, purtătorul de cuvânt al lui Frans Timmermans a făcut declarații pentru Calea Europeană, după ce ministrul Justiției a făcut publică cererea de revocare, că CE va urmări cu atenție procedurile împotriva procurorului-șef al DNA.

Sebastian Popescu

Recent Posts

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

5 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

5 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

6 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

6 ore ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

6 ore ago

Acest website folosește cookies