Ştiri

Takeaway anunță că iese de pe piața din România

Takeaway.com, una dintre cele mai mari companii de livrări de alimente din Europa, va renunța la operațiunile din România. Aceasta este al treilea exit important al unei companii de food delivery din România, după Uber Eats și Foodpanda (care a fost achiziționat de Glovo).

Takeaway.com iese astfel din a treia țară în 2022, compania nefiind dispusă să mențină operațiunile neprofitabile.

„Presiunea competitivă, amploarea operațiunilor noastre, precum și nivelul penetrării operațiunilor de livrare de alimente în România au fost insuficiente pentru a susține o afacere sănătoasă”, au declarat reprezentanții companiei într-un comunicat de presă.

Takeaway, care a înregistrat o pierdere de peste 1 miliard de euro în 2021, a părăsit piețele portugheze și norvegiene în martie.

”Renunțarea la operațiunile din România ne permite să ne concentrăm asupra piețelor unde suntem lideri de piață și care sunt profitabile în mod sustenabil”, au mai spus oficialii Takeaway.

În 2020, Uber Eats a anunțat că se retrage din România.

De asemenea, la finalul anului trecut, Glovo a primit aprobarea din partea Consiliului Concurenței pentru achiziționarea Foodpanda în România. Tranzacția a făcut parte parte dintr-o serie de achiziții separate cu Delivery Hero, una dintre cele mai mari platforme de livrare din lume, pentru cumpărarea unora dintre companiile sale din Europa Centrală și de Est.

Principalele companii de food delivery în Europa sunt Uber Eats, Deliveroo, Doordash și Delivery Hero.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies