Ştiri

Surse: ALDE ar urma să iasă de la guvernare, iar Tăriceanu să-și dea demisia de la Senat

Forurile de conducere ale ALDE vor decide, luni, ieşirea de la guvernare, urmând ca miniştrii susţinuţi de acest partid să îşi dea demisia în prima şedinţă de guvern, au informat surse politice.

Decizia de a ieşi de la guvernare a survenit după ce PSD nu a susţinut cererea ALDE vizând o restructurare guvernamentală şi un nou program de guvernare.

Liderul ALDE, Călin Popescu -Tăriceanu, se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale pentru că social-democraţii care l-ar fi votat în cazul unui candidat unic al PSD-ALDE nu o vor mai face, întrucât există candidat propriu al PSD, menţionează sursele.

Aceleaşi surse au precizat că Tăriceanu va demisiona din funcţia de preşedinte al Senatului la începutul sesiunii parlamentare.

De asemenea, parlamentarii ALDE sunt dispuşi să voteze o moţiune de cenzură a Opoziţiei.

ALDE şi PRO România vor constitui o alianţă electorală pentru alegerile prezidenţiale, ALDE fiind dispus să îl susţină logistic pe candidatul independent Mircea Diaconu în cursa pentru Palatul Cotroceni, potrivit aceloraşi surse.


Sursa: Agerpres

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies