Ştiri

SUA: Noi sancţiuni împotriva lui Lukaşenko şi a Rusiei

SUA au anunţat marţi noi sancţiuni împotriva preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko şi a soţiei acestuia, precum şi a unor persoane şi a unei entităţi din Rusia, pentru corupţie şi încălcări ale drepturilor omului, a indicat Departamentul Trezoreriei.

Potrivit comunicatului, aceste sancţiuni îi vizează pe Aleksandr Lukaşenko – aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin şi „şeful unui guvern corupt în Belarus de a cărui reţea de favoritism profită anturajul său şi regimul său” -, precum şi pe soţia acestuia.

Măsurile nu sunt legate direct de războiul din Ucraina, ci se înscriu într-o serie de sancţiuni internaţionale ce vizează Rusia şi Belarusul. Unele dintre trupele ruse intrate în Ucraina au trecut prin Belarus, transmite AFP, potrivit Agerpres. Totodată, o judecătoare din Moscova este vizată de sancţiuni în cadrul legii ‘Magniţki’, menită să lupte împotriva corupţiei şi a încălcării drepturilor omului.

Trei responsabili ceceni şi ministerul de care aparţin se află de asemenea sub efectul sancţiunilor, pentru participarea la arestarea lui Oiub Titiev, directorul în Cecenia al ONG-ului Memorial, care fusese condamnat într-un dosar legat de droguri, denunţat ca înscenare, apoi eliberat după câteva luni.

„Sancţiunile de astăzi demonstrează că Statele Unite vor continua să impună consecinţe concrete şi importante celor care se angajează în corupţie ori sunt legaţi de încălcări flagrante ale drepturilor omului”, a declarat Andrea Gacki, directoarea Biroului de control al activelor străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei.

„Condamnăm atacurile Rusiei împotriva coridoarelor umanitare în Ucraina şi cerem Rusiei să înceteze războiul său neprovocat şi brutal contra Ucrainei”, a adăugat ea. Tot marţi, Departamentul de Stat a anunţat sancţiuni împotriva a 11 responsabili din Ministerul Apărării al Rusiei, ca răspuns la invadarea Ucrainei.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies