Ştiri

Studiu: Oamenii de afaceri nu se aşteaptă la prăbuşirea sectorului imobiliar şi nici la o criză alimentară

Starea de spirit a managerilor s-a îmbunătăţit în general, după doi ani de pandemie, dar noile crize şi contextul generat de impactul pe care îl poate avea războiul din Ucraina asupra economiei pun la încercare în special agricultura şi industria românească, relevă studiul Confidex, realizat de Impetum Group.

„Inflaţia accentuată, criza materiilor prime şi cea energetică sunt cele mai probabile perspective cu care economia noastră se va confrunta în următoarele luni, dar oamenii de afaceri nu se aşteaptă la prăbuşirea sectorului imobiliar şi nici la o criză alimentară”, relevă studiul citat.

Potrivit studiului, 93% dintre manageri se aşteaptă la o inflaţie accentuată, iar 86% se aşteaptă să continue criza materiilor prime.

Confidex a măsurat, în cea de-a şasea ediţie, încrederea în economie a peste 450 de manageri din top şase categorii de sectoare economice contribuitoare la PIB şi are scopul de a crea repere concrete şi de a sprijini managerii în luarea unor decizii adaptate realităţii.

Confidex a monitorizat pulsul economiei pe tot parcursul pandemiei. Aflat în faţa unui nou T zero, războiul din Ucraina, Confidex şi-a propus să măsoare efectele pe care acesta le va avea asupra economiei româneşti.

În cele şase etape ale cercetării de până acum au răspuns peste 2.500 de manageri din România. Companiile respondente însumează peste 150.000 de angajaţi.

Studiul ConfidexS1 2021 acoperă un eşantion de 403 de companii din top 6 categorii de sectoare economice contribuitoare la PIB: agricultură; industrie şi energie electrică; construcţii; comerţ; transport, distribuţie, depozitare; servicii. La studiu au răspuns doar CEOs şi manageri C-level, iar dintre companiile vizate, 75% au peste un milion de euro cifră de afaceri şi 31% peste 5 milioane euro cifră de afaceri.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies