Ştiri

STUDIU: Asimptomaticii au aceeaşi cantitate de coronavirus ca persoanele simptomatice

Un studiu detaliat, efectuat asupra unui număr de 303 persoane în Coreea de Sud, arată că 29% dintre persoanele contaminate cu noul coronavirus nu au prezentat niciodată simptome şi ele au în corp tot atât virus cât persoanele cu simptome, relatează AFP.

Studiul, coordonat de Seungjae Lee de la Universitatea Soonchunhyang şi publicat joi în revista americană Jama Internal Medicine, a fost realizat într-un focar de contaminare în grupul religios sud-coreean la Daegu, în februarie.

Autorităţile au hotărât să plaseze în izolare cazurile testate pozitiv cu COVIDd-19, cu puţine simptome, într-o clădire de dormitoare aparţinând Guvernului, în care medici şi infirmiere au supravegheat meticulos evoluţia simptomelor persoanelor izolate şi le-au testat încărcătura virală cu regularitate.

Este voba despre un grup tânăr, a cărui medie de vârstă este de 25 de ani.

Dintre cele 303 persoane, 89 nu au dezvoltat niciodată simptome, reprezentând o proporţie de 29%.

Întrucât aceste persoane au fost închise, până la obţinerea unor teste negative de COVID-19, personalul medical a putut să distingă cazurile presimptomatice de de cazurile cu adevărat asimptomatice.

În fapt, 21 de persoane se prezentau iniţial ca pozitive cu noul coronavirus şi fără simptome, însă au prezentat până la urmă simptome.

Numeroase studii, în care pacienţii sunt testaţi doar o singură dată, pot confunda cazurile presimpromatice cu cele asimptomatice.

Concluzia principală a studiului este că concentraţia de virus a asimpromaticilor este ”similară celei a pacienţilor simptomatici”, raportează autorii.

Este încă neclar cât de contagioși sunt asimpotmaticii

Însă prezenţa unor particule virale reziduale în nasul, gâtul şi plămânii unor persoane nu înseamnă neapărat că persoanele respective erau contagioase.

Aceasta este una dintre marile întrebări cu privire la pandemia COVID-19: în ce măsură numeroasele cazuri asimptomatice sunt vectori ai viruslui SARS-CoV-2?

Pe de o parte, asimpromaticii nu tuşesc, iar pe de altă parte nu se izolează şi intră, astfel, în contact cu alte persoane.

”Este important să subliniem că detectarea ARN-ului viral nu înseamnă prezenţa unui virus infecţios şi transmisibil”, avertizează autorii studiului.

În vederea înţelegerii acestui lucru sunt necesare studii epidemiologice şi experiementale mai mari.

NewMoney

Recent Posts

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

19 minute ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

o oră ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

2 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

3 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

4 ore ago

Meme AI suferă o corecție de 30%. Investitorii se îndreaptă către WienerAI (P)

Moneda meme inspirată de Elon Musk, Meme AI, a înregistrat o scădere abruptă de aproximativ…

5 ore ago

Acest website folosește cookies