Ştiri

Spitalul Judeţean Ilfov redevine unitate COVID-19

Spitalul Judeţean Ilfov redevine unitate COVID-19, anunţă miercuri CJ Ilfov. GCS a transmis că, potrivit datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.131 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. De asemenea, 990 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. 

Pacienţii care se află acum internaţi în spital nu vor fi evacuaţi. La Spitalul Judeţean Ilfov sunt 15 paturi, în Secţia de terapie intensivă, pentru pacienţii COVID-19„, se arată într-un comunicat.

Spitalul Judeţean Ilfov a fost unitate COVID-19 din 27 iunie 2020 până pe 1 august 2021. De la începutul lunii august şi până în prezent a fost unitate mixtă.

„În judeţul Ilfov sunt 30 de centre de vaccinare deschise în acest moment. Nu există liste de aşteptare, iar procesul vaccinării este foarte rapid„, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Hubert Thuma.

Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi la videoconferinţă cu prefecţii, reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, managerii de spitale, şefii secţiilor ATI, UPU, reprezentanţii ISU şi cei ai ASSMB, că vrea mai multă implicare din partea Primăriei Capitalei cu privire la creşterea numărul de paturi la terapie intensivă în spitalele aflate în subordinea PMB, în contextul noului val al pandemiei.

Şeful Guvernului a adăugat că reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică trebuie să iasă din birouri şi să discute cu managerii spitalelor pentru a se asigura că există toate resursele necesare în perspectiva valului al patrulea al pandmiei de COVID.

În Bucureşti Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a avizat un număr de 239 de paturi de ATI pentru pacienţii care au coronavirus.

Secretar de stat la Ministerul Sănătăţii: spitalele nu se vor închide din cauza COVID 19

Secretarul de stat la Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu declara recent că spitalele din România nu se vor închide în timpul valului 4 al pandemiei. „Nu vor mai fi spitale COVID şi spitale non-COVID, toţi pacienţii vor primi tratament„, a explicat Baciu.

Reprezentantul Ministerului Sănătăţii, Andrei Baciu, a spus că strategia pentru valul 4 al pandemiei stabileşte că spitalele vor rămâne deschise. „În primul an al pandemiei, pacienţii cu boli cronice au avut dificultăţi în a accesa serviciile medicale şi pentru a elimina această situaţie, în vară, Ministerul a lucrat la definirea unei strategii, astfel încât toate spitalele să rămână deschise„, dădea asigurări Baciu la sfârşitul săptămânii trecute.

Nu vom mai avea spitale COVID şi spitale non-COVID, unităţile vor avea circuite mixte, toţi bolnavii din România vor primi tratamentele de care au nevoie„, preciza Andrei Baciu. Potrivit acestuia, singura excepţie se va face în cazul spitalelor de boli infecţioase care vor trata în special pacienţi COVID 19.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

6 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

7 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

7 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

8 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

9 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

12 ore ago

Acest website folosește cookies