Ştiri

Spectralcom SRL devine Spectral Mobila SA, primul pas spre o eventuală listare la bursă

Începând cu 3 august compania și-a schimbat denumirea din Spectralcom în Spectral Mobila, dar și forma juridică din societate cu răspundere limitată în societate pe acțiuni.

Alte schimbări făcute în cadrul companiei sunt creșterea capitalului social de aproape zece ori, de la 210.000 lei la 2.000.000 lei și cooptarea în acționariat a directorului de vânzări, Dan Dodiță, cu o pondere de 34% din totalul acțiunilor. Restul de 66% dintre acțiuni este deținut de Andrei Dodiță, cel care a fondat societatea în 1993 și va deține în continuare funcția de administrator unic. Spectral Mobila SA are capitalul social împărțit în 2.000.000 de acțiuni cu o valoare nominală de 1 leu pe acțiune.

“În ultimii 5 ani ne-am dublat cifra de afaceri anuală, iar transformarea companiei în societate pe acțiuni ne va putea permite să accesăm noi surse de finanțare cum ar fi emisiunile de obligațiuni sau poate chiar listarea unui pachet de acțiuni la bursă. Până acum ne-am finanțat investițiile constante prin credite bancare, iar oportunitatea de a accesa și alte surse de finanțare ne va permite să ne dezvoltăm într-un ritm și mai accelerat decât până acum. Cât despre schimbarea denumirii societății, am considerat ca ar fi benefică în condițiile în care brand-ul în care am investit în ultimii 15 ani este Spectral Mobilă, marcă sub care sunt vândute produsele fabricate de noi, dar și sub care funcționează cele 17 magazine proprii sau în franciză.” a declarat Dan Dodiță, director de vânzări al Spectral Mobila SA.

Produsele fabricate de Spectral Mobila SA sunt comercializate printr-o rețea de 7 magazine proprii sub brandul Spectral Mobilă în Bârlad, București, Buzău, Călărași, Galați, Râmnicu Sărat și Tecuci, 10 magazine Spectral Mobilă în franciză în Bacău, Baia Mare, Calafat, Câmpulung Moldovenesc, Mangalia, Pitești, Săcele, Slatina, Slobozia și Târgu Jiu și în alte peste 100 de magazine partenere din întreaga țară. De asemenea, produsele pot fi comandate în toată țara prin magazinul on-line deținut de companie (www.spectral.ro), dar și pe mai multe platforme de tip marketplace precum eMAG.ro , vivre.ro , cel.ro sau esteto.ro.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies