Ştiri

Spectral Mobilă a investit 110.000 de euro într-un nou sistem de producere a energiei electrice prin panouri fotovoltaice

Spectral Mobilă a investit 110.000 de euro într-un nou sistem de producere a energiei electrice prin panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 110 kW și ajunge la o putere totală instalată de 320 kW în incinta fabricii de mobilă.

Investiția totală în cele 5 instalații de producere a energiei electrice din surse regenerabile a ajuns la 360.000 euro și cuprinde 972 de panouri fotovoltaice ce au fost montate pe 5 dintre cele 14 hale din incinta fabricii deținută de Spectral Mobila SA în apropiere de Bârlad. Suprafața acoperită de panouri este de aproximativ 2.000 mp.

“Prin această nouă investiție am făcut încă un pas în a ne asigura independența energetică care să ne confere o stabilitate sporită la incertitudinile dintr-o piață atât de imprevizibilă. Pentru acest lucru mai avem un pas de făcut și anume să obținem calitatea de prosumator pentru a putea injecta în rețeaua națională surplusul de energie electrică produsă atunci când condițiile meteo sunt favorabile și producem mai mult decât consumăm sau în afara programului de lucru. Suntem optimiști că în cel mai scurt timp vom reuși să devenim prosumator.” a declarat Dan Dodiță, director executiv al Spectral Mobila SA.

Produsele fabricate de Spectral Mobila SA sunt comercializate printr-o rețea de 7 magazine proprii sub brandul Spectral Mobilă în Bârlad, București, Buzău, Călărași, Galați, Râmnicu Sărat și Tecuci, 17 magazine Spectral Mobilă în franciză în Adjud, Bacău, Baia Mare, Brașov, Calafat, Câmpulung Moldovenesc, Focșani, Iași, Mangalia, Oltenița, Pitești, Săcele, Sebeș, Slatina, Slobozia, Suceava și Târgu Jiu și în alte peste 100 de magazine partenere din întreaga țară.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies