Ştiri

Specialiştii IT din sectorul public vor fi scutiţi de impozitul pe venit ca şi cei din mediul privat

Ministerul Finanţelor, alături de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei au adoptat Ordinul comun privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator, prin care şi personalul din instituţiile publice care desfăşoară astfel de activităţi beneficiază de scutire de la plata impozitului pe venit pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor.

”Ministerul Finanţelor, alături de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Educaţiei au adoptat Ordinul comun privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator, prin care şi personalul din instituţiile publice care desfăşoară astfel de activităţi beneficiază de scutire de la plata impozitului pe venit pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor”, anunţă Ministerul de Finanţe.

Prevederile vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2023 şi se vor aplica începând cu veniturile aferente lunii intrării în vigoare a ordinului. Ordinul este publicat în Monitorul Oficial.

Funcţiile pentru care se va aplica scutirea de impozit

Funcţiile pentru care se va aplica scutirea de impozit sunt: administrator baze de date, analist, inginer de sistem în informatică, inginer de sistem software, manager de proiect informatic, programator, proiectant de sisteme informatice, programator de sistem informatic, programator ajutor, analist ajutor, inginer de dezvoltare a produselor software.

“Am reuşit să reparăm şi să uniformizăm aplicarea unei facilităţi fiscale de care mediul privat beneficia de multă vreme. Domeniul IT este un domeniu strategic, cu impact puternic şi valoare adăugată mare în economia unei societăţi.

Discutăm despre digitalizarea administraţiei de atâta vreme, despre nevoia de întărire a componentei IT din perspectiva augmentării atacurilor cibernetice, iar domeniul public este primul vizat de astfel de tentative. Este firesc să avem oameni bine plătiţi dacă vrem calitate şi sper ca prin acest demers să reuşim să diminuăm din plecările IT-iştilor buni din administraţie şi, totodată, să devenim un angajator competitiv”, a spus Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

„Această iniţiativă face dreptate pentru IT-iştii din sectorul public, fiind o chestiune de normalitate ca aceştia să beneficieze de aceleaşi facilităţi precum cei care lucrează pentru firme private. Este o chestiune care trena de multă vreme şi le mulţumesc tuturor celor care au susţinut această măsură, care face parte dintr-un efort mai amplu de a atrage experţi din sectorul IT&C în administraţia publică.

România viitorului este România digitală, iar un sector public puternic digitalizat înseamnă un stat prietenos cu cetăţeanul. Pentru toate acestea, e nevoie de resursă umană de calitate în sectorul public, cu atât mai mult în ceea ce ţine de transformarea digitală a administraţiei.”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

5 zile ago

Acest website folosește cookies