Ştiri

Specialiștii critică măsurile anunțate de Guvern: o asemenea incertitudine nu s-a mai văzut de dinaintea aderării la UE

Măsurile fiscale prinse în noul program de guvernare ”arată o schimbare majoră de abordare în decursul unei perioade foarte scurte de timp”, sunt de părere specialiștii companiei de consultanță și audit E&Y, care susțin că un asemenea nivel de incertitudine nu s-a mai văzut de dinaintea aderării României la Uniunea Europeană (UE).

”Sunt nişte măsuri complet inoportune, care sunt anunţate fără să se fi făcut nicio analiză de impact”, spune Alex Milcev (foto), partener, liderul Departamentului de asistență fiscală și juridică, EY România.

  • Înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri începând cu 2018

În momentul de faţă, o astfel de impozitare pe venit se aplică doar pentru microîntreprinderi. Mai mult decât atât, impozitarea în acest mod a cifrei de afaceri ar fi un caz unic în UE şi vizibil în afara trendului european privind baza de impozitare consolidată comună.

”Impozitul pe cifra de afaceri este similar mai degrabă cu TVA-ul (“sales tax”) și, prin urmare, guvernul trebuie să facă o analiză pentru a determina dacă este regulamentară introducerea acestui impozit în locul celui pe profit. Există probabilitatea ca acest impozit să fie contrar prevederilor Directivei Europene privind TVA-ul şi, prin urmare, este de aşteptat să se pună în mişcare procedura de infringement din partea Comisiei Europene”, spune Milcev.

Introducerea acestui impozit va afecta, cu precădere, companiile din industrii cu cifre de afaceri mari și marje de profit mici (retail, distribuție), dar și societăți în dificultăți financiare care vor plăti impozit în ciuda pierderilor pe care le înregistrează.

  • Introducerea taxei de solidaritate din 2018

Milcev este de părere că măsura va genera inechități fiscale. O altă consecință negativă a introducerii taxei de solidaritate este descurajarea specialiștilor care au rămas pe moment în ţară, dar şi a celor care s-au afirmat profesional până acum peste hotare şi se gândesc să revină în ţară.

”În concluzie, nu este doar o problemă fiscală, ci şi o problemă de atractivitate a ţării pentru resurse umane; şi aici Guvernul transmite un mesaj contradictoriu”, susține reprezentantul E&Y.


FOTO: E&Y

Alexandra Pele

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies