Ştiri

Spania mizează pe şase miliarde de euro la buget din taxarea companiilor energetice şi băncilor

Guvernul Spaniei intenţionează să obţină până în 2024 aproximativ şase miliarde de euro din taxele impuse companiilor energetice şi băncilor, după amendamentele adoptate în Parlament, a anunţat ministrul Bugetului, Maria Jesus Montero.

„Ne aşteptăm la venituri de 1,7 miliarde de euro din taxa pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi 1,3 miliarde de euro din taxarea băncilor, în total trei miliarde de euro pe an”, a declarat Montero.

Spania a aprobat până în 2024 taxe temporare pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi băncilor şi iniţial spera să obţină şapte miliarde de euro, bani cu care urma să finanţeze subvenţiile acordate gospodăriilor pentru a face faţă presiunilor asupra costului vieţii.

Grupul spaniol Repsol a anunţat săptămâna trecută că va contesta în justiţie noua taxă introdusă de autorităţile de la Madrid pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, susţinând că încalcă legislaţia spaniolă şi a Uniunii Europene, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Repsol a estimat că taxa va reprezenta un cost de 450 milioane de euro (481,6 milioane de dolari) asupra activităţilor companiei din 2022.

„Repsol consideră că taxa nu este compatibilă cu Constituţia Spaniei şi legislaţia UE şi, prin urmare, va urma căile legale adecvate pentru anularea sa şi, după caz, rambursarea sumelor colectate”, a informat Repsol în declaraţia auditorului ataşată la rezultatele sale financiare din 2022.

În noiembrie, Banca Centrală a Spaniei estimata că până în 2024 Guvernul va obţine în mod combinat cinci miliarde de euro din taxe, după ce Parlamentul a exceptat de la plata taxei activităţile reglementate pe plan intern şi operaţiunile din străinătate ale companiilor.

Firmele pot, de asemenea, face apel în mod individual împotriva autorităţilor fiscale pentru a cere rambursarea banilor, odată ce efectuează prima plată înainte de 20 februarie. Montero a declarat că până acum companiile din energie au plătit taxe de 817 milioane de euro şi băncile de 637 milioane de euro.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

8 ore ago

Acest website folosește cookies