Ştiri

Sony lansează două noi televizoare 4K şi 8K cu diagonale de până la 249 de centimetri

Sony a lansat două noi modele de televizoare cu Android TV din seria Master la CES 2019, scrie News.ro.

A9G este modelul OLED cu rezoluţie 4K care va fi disponibil în versiuni cu diagonale de 55, 67 şi 77 de inch.

Cel de-al doilea televizor, care poartă numele Z9G, este de tip LCD dar rezoluţia oferită este 8K de această dată. În plus, acesta va fi disponibil în două versiuni imense, de 85 (216 cm) respectiv 98 de inch (249 cm!).

Noile televizoare au la bază procesorul de imagine X1 Ultimate, optimizat special pentru rezoluţia 8K. Cei de la Sony susţin că procesorul analizează fiecare obiect din imagine în parte pentru a obţine detalii mai bune şi o imagine mai realistă.

De asemenea, algoritmul proprietar face upscaling imaginii 4K astfel încât aceasta să se vadă aproape la fel de bine ca rezoluţia 8K.

Z9G dispune de patru difuzoare montate frontal, iar A9G va arăta ca şi cum pluteşte când este montat pe perete – susţine producătorul japonez.

Calibrarea specială pentru Netflix,  IMAX Enhanced, Dolby Vision şi Atmos sunt alte caracteristici integrate în cele două noi modele de televizoare Sony.

Ambele folosesc Android TV, iar cei de la Sony susţin că prin upgrade-ul la Oreo meniurile şi aplicaţiile se vor mişca mai rapid decât la versiunile anterioare.

Sony nu a anunţat când anume vor intra pe piaţă noile sale televizoare şi cât vor costa.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies