Ştiri

SONDAJ. Majoritatea românilor cred că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii în schimbul păcii

Un sondaj realizat pe tema războiului purtat de Rusia în Ucraina a arătat percepția pe care o au românii despre acest conflict, după mai bine de opt luni de la declanșarea lui.

Astfel, 70,5% dintre intervievați consideră că „trebuie oprit urgent războiul, chiar daca asta ar însemna să cedeze și Ucraina ceva”. Doar ceva mai mult de 28% consideră că Ucraina trebuie ajutată până când câștigă conflictul iar Rusia își retrage trupele.

Românii, în proporție de 51%, consideră că Rusia este de vină pentru războiul din Ucraina. 26,3% indică în principal Rusia dar cred că „are și Ucraina o parte din vină” iar circa 16% dintre intervievați pun vina declanșării conflictului pe SUA și UE.

Populația României este de total acord (53,5%) și în general de acord (24,1%) că în țară „se acordă prea multă atenție” conflictului din Ucraina și nu se discută despre alte probleme mai importante pentru oameni, mai arată sondajul citat de Antena 3 CNN.

Studiul a fost realizat de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS), în parteneriat cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale (ISPRI) al Academiei Române.

Sondajul a fost efectuat prin interviuri telefonice în perioada 29 septembrie – 10 octombrie 2022, pe un eșantion de 1.001 persoane adulte din București și toate județele țării. Marja de eroare este de +/- 3,1% la un grad de încredere de 95%.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies