Ştiri

Solaris va livra 9 autobuze electrice la Sibiu

Solaris Bus & Coach anunță semnarea unui contract cu municipiul Sibiu pentru livrarea a 9 autobuze electrice Solaris Urbino 12.

Procedura de achiziție a fost organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar valoarea contractului se ridică la circa 23,48 milioane de lei + TVA. În cadrul contractului, au mai fost achiziționate și trei stații de încărcare electrică rapidă și alte nouă stații de încărcare lentă. Termenul de livrare a vehiculelor este de maximum 23 de luni.

Cele nouă autobuze electrice sunt primele vehicule de transport public livrate de producătorul european în municipiul Sibiu. Autobuzele electrice Solaris Urbino 12 sunt dotate cu motoare electrice de 160 KW. Fiecare vehicul comandat are 12 m lungime, 2,55 m lățime și o înălțime de 3,48 m și poate transporta până la 82 de pasageri, incluzând 30 de persoane așezate.

„Confortul sibienilor care vor călători cu noile autobuze Solaris va fi asigurat atât prin sistemul de aer condiționat și încălzire, dar și printr-un sistem audio-video de informare a călătorilor cu date despre orele estimate de călătorie, anunțarea stației sau alte informații privind traseul. Totodată, călătorii vor beneficia și de acces la Wi-Fi și prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile”, anunță compania.

Gradul de siguranță al pasagerilor și al șoferilor va fi sporit de sistemul de supraveghere video prezent în fiecare autobuz și de sistemul electronic de diagnosticare. De asemenea, mijloacele de transport vor fi echipate și cu un sistem de numărare a călătorilor cu senzori amplasați la fiecare ușă care va permite operatorului de transport public să adune date relevante despre numărul de persoane care utilizează anumite rute, precum și cu un sistem de management al traficului catre transmite date în timp real de pe traseu către autobaza operatorului de transport public Tursib.

Trei stații de încărcare a autobuzelor electrice

Cele trei stații de încărcare rapidă de 300 KW fiecare vor permite fiecărui vehicul încărcarea completă într-un interval de timp cuprins între 2 și 10 minute, iar cele lente încărcarea într-un timp de până la 6 ore.

În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din orașele: Craiova, Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Satu Mare, Galați, Baia Mare și Oradea, vehiculele electrice și hibrid fiind preponderente. De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalități din România.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

5 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

5 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

5 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

5 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

5 zile ago

Acest website folosește cookies