Ştiri

Simona Halep a sosit în România cu trofeul de la Wimbledon

Simona Halep a revenit, luni, în ţară, după ce a câştigat pentru prima dată în carieră turneul de la Wimbledon.

Halep a sosit la aeroportul Otopeni cu o aeronavă British Airways şi a fost întâmpinată la scara avionului de ministru Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, de preşedintele FR Tenis, Ion Ţiriac, de fostul tenismen Ilie Năstase, de preşdintele COSR, Mihai Covaliu, care i-au oferit buchete de flori. Şi preşedintele Klaus Iohannis a trimis un buchet de flori pentru jucătoarea română.

Îmbrăcată complet în alb, ţinuta obligatorie a All England Club şi cu replica trofeului cucerit la Londra, campioana de la Wimbledon a fost invitată apoi la Salonul Prezidenţial.

Tot luni, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind decorarea Simonei Halep cu cu Ordinul Naţional ”Steaua României”. Ceremonia va avea loc la o dată ulterioară.

”Ca urmare a performanţei extraordinare obţinute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincţii a statului român, Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep”, a anunţat,luni, Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că, ”prin dăruirea, devotamentul şi profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât şi în afara sa, Simona Halep a promovat numele ţării noastre în întreaga lume”.

”Simona Halep este un model pentru tânăra generaţie, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaş câştig pentru sportul românesc”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc. Halep a cucerit anultrecut turneul de la Roland Garros.


Sursa: News.ro

Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

22 de ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

23 de ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

23 de ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

24 de ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies