Ştiri

Senatul se reuneşte miercuri pentru a vota împotriva proiectului referitor la autonomia Ţinutului Secuiesc, adoptat tacit la Cameră

Senatul se reuneşte miercuri pentru a vota împotriva controversatului proiect referitor la autonomia Ţinutului Secuiesc, adoptat tacit la Camera Deputaţilor. Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că PSD nu susţine legea privind autonomia Ţinutului Secuiesc şi va respinge proiectul la Senat, camera decizională, acuzând Guvernul că a transmis un punct de vedere după mai bine de două luni, după ce trecuse termenul de adoptare tacită.

„Deşi reprezentanţii PNL mimează acum naţionalismul, chiar ei sunt vinovaţi pentru neîntrunirea la timp a plenului care să respingă această lege”, spune el. Adoptarea tacită a proiectului de lege privind autonomiaŢinutului Secuiesc este un troc politic ascuns, între PSD şi UDMR, afirmă liderul deputaţilor PNL, Florin Roman.

”Astăzi, de la ora 14.00, am convocat plenul Senatului cu un singur punct pe ordinea de zi. Senatorii PSD vor vota ÎMPOTRIVA proiectului de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc!”, anunţă preşedintele Senatului, Robert Cazanciuc, într-o postare pe Facebook.

Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, în condiţiile în care avea avize negative de la comisiile parlamentare de specialitate, precum şi de la Consiliul Legislativ. Şi Guvernul s-a pronunţat împotriva proiectului

Iniţiatori sunt deputaţii UDMR Zsolt-Istvan Biro şi József-György Kulcsar-Terza, care argumentează că înfiinţarea regiunii autonome este o expresie a identităţii istorice a zonei şi va asigura egalitatea de şanse a cetăţenilor şi protecţia identităţii naţionale maghiare. Kulcsar Gyorgy a mai iniţiat un proiect similar, care a fost respins de Camera Deputaţilor în 11 aprilie 2018.

Regiunea autonomă va include judeţele Covasna şi Harghita şi scaunul istoric Mureş.

Autonomia regională este exercitată de Consiliul de Autoadministrare, autoritate publică regională aleasă prin vot universal, egal, direct secret şi liber exprimat precum şi de Comisia de Autoadministrare desemnată de acesta, se arată în proiect.

Printre prevederile incluse în proiect se numără cea potrivit căreia Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiesc, adoptat prin lege, se aprobă prin referendum de către cetăţenii Ţinutului Secuiesc.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

13 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

13 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

14 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

15 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

16 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

19 ore ago

Acest website folosește cookies